Printr-o postare pe Instagram, Tom Hanks şi-a anunţat urmăritorii de pe reţeaua socială că se afla în Australia, alături de soţia sa, în momentul în care au fost testaţi. „Bună, tuturor! Sunt împreună cu Rita în Australia. Ne simţeam puţin obosiţi, de parcă am fi răcit. În plus, aveam dureri musculare. Pe Rita o deranjau frisoanele şi febra”, a spus actorul. „Am fost testaţi pentru coronavirus şi rezultatul a ieşit pozitiv pentru amândoi. Ce este de făcut acum?”. Fotografia care însoţeşte mesajul este sugestivă, înfăţişând o mănuşă chirurgicală folosită.
Tom Hanks, născut în 1956, a câştigat de două ori premiul Oscar pentru cel mai bun actor. A devenit cunoscut pentru rolurile pe care le-a jucat în comedii „Bosom Buddies” (1980), „Vreau să fiu mare/ Big” (1988), „Nopţi albe în Seattle/ Sleepless in Seattle” (1993). Consacrarea i-au adus-o rolurile dramatice precum cel din „Forrest Gump” (1994), „Salvaţi soldatul Ryan/ Saving Private Ryan” (1998), „Naufragiul/ Cast Away” (2000), „Căpitanul Phillips/ Captain Phillips” (2013).
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!