O ceremonie pe cât de discretă, pe atât de elegantă. Ea, frumoasă şi emoţionată, el, nerăbdător şi fericit! Mai îndrăgostiţi ca niciodată, fostul premier Petre Roman (63 de ani) şi aleasa inimii sale, Silvia Agapia Chifiriuc (37 de ani) şi-au jurat, ieri, credinţă în faţa lui Dumnezeu.
Decorul ceremoniei religioase a fost unul desprins parcă din revistele de lux pentru miri şi mirese. Petre şi Silvia au fost cununaţi de doi preoţi de la Biserica Sf. Silvestru chiar acasă la naşii Dinu şi Dana Patriciu, în vila lor de la Snagov.
În livingul uriaş, cei circa 50 de invitaţi, toţi aleşi “pe sprânceană”, rude şi apropiaţi ai mirilor, dar şi multe VIP-uri din lumea politică, au asistat emoţionaţi la slujba care a început în jurul orei 14.00. După circa o oră, toţi au fost invitaţi la o şampanie şi multe gustări fine, cochet aranjate pe mesele din living.
Puţin mai târziu, doamnele în rochii elegante, cu spatele dezgolit sau din mătase fină şi domnii în ţinute de gală, cu papion şi butoni la cămaşă, s-au relaxat pe terasa din jurul piscinei, cu vedere spre lac.
Cel care s-a ocupat de toată organizarea evenimentului a fost chiar naşul Dinu Patriciu. De “securitatea” nunţii şi a oaspeţilor a avut grijă o firmă specializată.
Nimeni nu a putut pătrunde în “fortăreaţa” de la Snagov pentru a strica cea mai fericită zi din viaţa lui Petre şi a Silviei: bariera amplasată la circa 500 m de vilă dădea “liber” doar atunci când pe camerele de supraveghere se vedea că e vorba despre un invitat.
După nunta de vis, Roman şi soţia sa, care aşteaptă un copil, se vor relaxa într-o lună de miere într-un decor romantic, în Muntenegru.
Invitaţi “pe sprânceană”
La ceremonie au fost invitate circa 50 de persoane. Mireasa i-a avut aproape pe tatăl ei şi pe câţiva prieteni de suflet, iar mirele, pe cele două surori venite din Spania.
Printre invitaţi s-au numărat Călin Popescu Tăriceanu şi soţia sa, Ioana, Theodor Meleşcanu, Peter Imre şi soţia sa, Marina, Mircea Ionescu Quintus şi soţia, Crin Antonescu şi prietena sa, Adina Vălean, medicul Bogdan Marinescu, Radu Boroianu, prinţul Sturdza şi ambasadorul Spaniei în România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!