Albumul „Warzone” conţine piese remasterizate compuse de Ono din 1970, inclusiv „Imagine”, imnul cult interpretat de John Lennon. Artista japoneză născută la New York a anunţat însă că acest album nu este „cântecul său de lebădă”, explicând că lucrează la un altul.
Noul album, ce conţine 13 piese, este produs de Sean Ono Lennon, fiul artistei. Yoko Ono, care are o carieră artistică de peste cinci decenii, a fost omagiată în 2015 de Museum of Modern Art (MoMA) din New York, prin intermediul unei expoziţii speciale în care au fost prezentate lucrările sale de debut.
John Lennon, membru al trupei The Beatles, asasinat în 1980, spunea că Yoko Ono este „cea mai celebră dintre artiştii necunoscuţi”, întrucât realizările lor artistice de cuplu, precum celebrele „bed-in” pentru pacea mondială, au eclipsat adeseori operele personale ale artistei.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!