Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad anunță timpi mari de așteptare, miercuri după masa, pe sensul de ieșire din România, în ceea ce privește controlul persoanelor. Creșterea timpilor vine după ce autoritățile maghiare au decis, marți seara, să efectueze verificări suplimentare în ceea ce-i privește pe cetățenii ucraineni care nu dețin pașapoarte biometrice și vor să intre în Ungaria.
Tribunalul Arad l-a condamnat astăzi pe cel care, la sfârșitul lunii octombrie 2021, a omorât-o pe Antonia, o fetiţă în vârstă de 4 ani. Condamnarea primită de tânăr este de 16 ani și 8 luni de închisoare pentru violență în familie în forma infracțiunii de omor și 2 ani pentru profanare de cadavre sau morminte, bărbatul urmând să execute pedeapsa pedepsa cea mai grea de 16 ani și 8 luni închisoare la care s-a adăugat o treime din a doua pedeapsă, adică 8 luni, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 17 ani și 4 luni de închisoare. Tribunalul Arad a admis acțiunea civilă exercitată de părinții Antoniei. Aceștia au solicitat daune morale în valoare de 1 milion de euro (mama), respectiv 500 de mii de euro (tatăl).
Peste 4.700 de țigarete de contrabandă au fost depistate în urma unor percheziții efectuate la Vârfurile, la domiciliile a două persoane, soț și soție. Potrivit IPJ Arad, soții aveau deschise acasă două magazine, iar pe lângă marfa scoasă la vânzare, ofereau spre comercializare și țigări de contrabandă. Pe lângă cele 4.720 de țigarete netimbrate sau timbrate necorespunzător găsite, polițiștii au mai descoperit și un pistol revolver calibru 380, precum și mai multe cartușe.
Autorităţile de frontieră ungare au informat Poliţia de Frontieră Română că, începând de marți după amiază, derularea formalităţilor de control, la intrarea pe teritoriul Ungariei, pentru cetăţenii ucraineni care nu sunt posesori de paşapoarte biometrice, necesită verificări suplimentare amănunţite.
Mapamond
Preşedintele rus, Vladimir Putin, „nu vrea pace cu Kievul şi nu este pregătit să o negocieze”, a apreciat duminică preşedintele francez, Emmanuel Macron, reacţionând la atacul masiv rusesc de noaptea trecută asupra reţelei energetice ucrainene, potrivit AFP.
Mapamond
Ucraina va aplica de luni măsuri de restricţie în consumul de electricitate pe tot teritoriul său după un vast atac rusesc care i-a avariat puternic infrastructurile energetice, a anunţat duminică operatorul reţelei electrice ucrainene, Ukrenergo, potrivit AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 17-11-2024 sunt următoarele:
ARADON opinii
Se vorbește că luna noiembrie este o întruchipare a tristeții, depresiei și melancoliei dar, se pare că natura abia acum își pune în scenă spectacolul toamnei.
Mapamond
Cancelarul german, Olaf Scholz, criticat pentru convorbirea sa telefonică cu Vladimir Putin, a reafirmat duminică sprijinul neclintit al Germaniei pentru Ucraina, asigurând că nicio decizie cu privire la sfârşitul războiului dus de Rusia nu va fi luată fără Kiev, potrivit AFP.
Local
Documentarul „Dahomey“, câștigătorul Ursului de Aur 2024, la Cinematograful „Arta“ din Arad.
România
Trenul IR 348 Arad - Craiova - Bucureşti Nord a lovit, duminică dimineaţa, un autoturism al cărui şofer s-a angajat în trecerea căii ferate fără să se asigure, între staţiile Caransebeş şi Balta Sărată.
ARADON Sport local
Chiar și așa, Progresul este în „careul de ași”. LT Cermei a „detonat bomba” pe terenul liderului.
Mapamond
O daneză în vârstă de 21 de ani a fost încoronată Miss Univers, sâmbătă seară, în cadrul acestui concurs anual de frumuseţe organizat în Ciudad de Mexico, care, pentru prima dată, a pus în valoare femeile care sunt mame, informează AFP.