ARAD. Dacă la fotbal nu ne putem compara, măcar sub panou să facem legea. Iar fetele de la ICIM Univ Goldiş au luat în serios „războiul” sportiv dintre cele două oraşe, arătând că sunt de două ori mai bune faţă de rivalele de pe Bega.
PD-L, PNL, PSD, PNG-CD şi PC au candidaţi pentru funcţia de primar al oraşului.
Grupul BRICS va genera cea mai mare parte a creşterii economice globale în următorii ani datorită dimensiunii sale şi creşterii relativ rapide în comparaţie cu cea a ţărilor occidentale dezvoltate, a afirmat vineri preşedintele rus, Vladimir Putin, consemnează Reuters.
Ministrul apărării al Poloniei, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat vineri că are impresia că ucrainenii sunt epuizaţi de războiul cu Rusia, transmite dpa.
Președintele PSD Arad, deputat Mihai Fifor și senatorul PSD Arad, Eusebiu Pistru au abordat, în cadrul unei conferințe de presă, subiectul reindustrializării României.
2
Antrenorul UTA-ei susține că nu i-a spus jucătorului niciodată să nu meargă la școală.
„Planul de victorie” al preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, este controversat, a afirmat vineri la Bruxelles prim-ministrul slovac Robert Fico, care a adăugat că nu consideră o idee bună primirea Ucrainei în NATO, transmite vineri agenţia oficială slovacă TASR.
2
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atenţionează cu privire la o nouă campanie de e-mailuri false, transmise în numele instituţiei, prin care contribuabililor, persoane fizice, le este transmisă o „Nota informativă”, fiind înştiinţaţi cu privire la o presupusă datorie, pentru care este necesară plata pentru evitarea executării silite şi a valorificării bunurilor.