Un videoclip filmat la frontiera Nădlac II, în weekend, când zeci de mii de români au intrat în țară prin acest punct de frontieră, îl arată pe un polițist de frontieră stând lângă ușa unui autocar din care coboară, pe rând, mai multe persoane. Fiecare dintre aceste persoane îi înmânează ceva polițistului de frontieră, acesta punând în buzunarul pantalonilor ceea ce primește.
S-a urcat sub influența băuturilor alcoolice la volanul unui autoturism - și fără să dețină permis auto - a acroșat un microbuz, a plecat de la locul faptei, iar apoi s-a răsturnat cu mașina într-un șanț din apropiere. S-a întâmplat marți dimineața, în localitatea Apateu. Conducătorul auto a fost identificat ulterior de polițiști.
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Răpsig, a fost reținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu, pe numele său fiind întocmit și un dosar penal. Bărbatul s-a deplasat la domiciliul concubinei sale, de unde a refuzat să mai plece, deși avea interdicție de a se apropia de femeie.
Mapamond
Invazia rusă în Ucraina a provocat daune de 71 miliarde de dolari mediului înconjurător şi a condus la o creştere masivă a emisilor de gaze cu efect de seră, a declarat marţi în cadrul COP29 de la Baku un ministru ucrainean, potrivit AFP.
Local
Din nefericire, echipajul SMURD ajuns la fața locului nu a mai putut decât să constate decesul bărbatului în vârstă de aproximativ 60 de ani.
România
Incidentul s-a petrecut pe parcursul zilei de marți, 19 noiembrie.
România
O avarie majoră produsă marți seară la conductele de apă, a lăsat orașul Timișoara fără apă.
România
Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi eliminarea mai multor probe strânse de procurorii DIICOT împotriva fraţilor Andrew şi Tristan Tate, în dosarul în care aceştia sunt judecaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.
1
Mapamond
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a ameninţat marţi cu un răspuns „adecvat” la tirurile ucrainene cu rachete americane ATACMS împotriva Rusiei, denunţând implicarea SUA în aceste lovituri şi calificând-o drept o „nouă fază” în desfăşurarea conflictului în Ucraina, relatează AFP.
Local
ARAD. Pompierii au fost solicitați să intervină marți seara, în jurul orei 17:30 la un accident rutier produs între un autoturism și un autocamion, pe A1 la km 526 sensul de mers spre Timisoara. Posibil o victimă încarcerată.