Trupul neînsuflețit al unei femei a fost găsit marți dimineața pe marginea drumului, în localitatea Hălmagiu. Femeia fusese victima unui accident de circulație. Șoferul a fugit de la locul accidentului. În urma cercetărilor, polițiștii au reușit identificarea autovehiculului implicat în accident și al conducătorului auto.
Caius Parpală a fost reținut marți, 25 octombrie, de procurorii DNA Timișoara, pentru 24 de ore, pentru luare de mită în formă continuată. Potrivit DNA, Parpală ar fi primit 8.000 lei „prin intermediar, respectiv în mod direct, de la un administrator de societate comercială care activează în sectorul exploatării agregatelor minerale, pentru ca, în calitatea sa de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș, să sprijine activitatea societății respective prin nedispunerea unor controale apte să constate, să stopeze și să sancționeze activitățile ilegale efectuate de aceasta”.
Cadavrul unei persoane a fost găsit în această dimineață pe marginea drumului, în localitatea Hălmagiu. La fața locului s-au deplasat polițiștii pentru a efectua cercetări. În urma acestora se vor stabili împrejurările care au condus la decesul persoanei. De asemenea, urmează să fie stabilită și identitatea persoanei.
Viață de coșmar alături de tatăl vitreg! Doi frați – un băiețel de 9 ani și o fetiță de 10 ani - care locuiesc în comuna Șiria au fost maltratați, conform propriilor declarații, de cel care le-a devenit tată vitreg în urmă cu puțin timp. Bărbatul, care este polițist la Poliția Transporturi Feroviare, a pus lacăt pe frigider pentru ca cei doi copii să nu mănânce, i-a legat de un copac din grădină, îi bătea în repetate rânduri, uneori cu bastonul din dotare, şi nu îi lăsa să meargă la școală. Totul, cu aprobarea tacită a mamei naturale a celor doi frați. Mai mult, femeia, pentru a-i face pe plac soțului, își bătea propriii copii. Totul a încetat recent. Și asta pentru că băiețelul de 9 ani s-a dus la Poliția din Șiria, unde a găsit un polițist care l-a ascultat, și, mai mult, a acționat. Acum, copiii se află în siguranță, la un centru al DGASPC Arad, departe de mama și tatăl vitreg. Pe numele acestora au fost emise ordine de protecție. Astfel, bărbatul nu are voie să se apropie de copii pentru următoarele 6 luni, iar mama pentru o perioadă de 2 luni.
Mapamond
Candidata democrată la Casa Albă, Kamala Harris, şi-a anulat marţi discursul pe care trebuia să-l susţină la sfârşitul zilei electorale, urmând să se adreseze susţinătorilor săi mai târziu în cursul zilei de miercuri, în condiţiile în care proiecţiile arată că ea se află în dezavantaj clar faţă de contracandidatul său republican, Donald Trump, şi aşteaptă ca numărătoarea voturilor să continue, informează EFE, AFP şi dpa.
Mapamond
Republicanii au reobţinut miercuri controlul Senatului american, deţinut până acum de democraţi, cu o majoritate de cel puţin 51 de locuri din 100, potrivit proiecţiilor Fox News şi NBC, relatează AFP, Reuters şi dpa.
Local
Au golit cardurile unor spanioli, iar acum răspund în faţa legii pentru infracţiunile lor.
Local
S-a făcut o delimitare a terenului și a fost asfaltată o bucată din suprafață. Primăria nu a eliberat deocamdată nicio autorizație de construire, există doar un PUZ aflat în etapa autorizării.
Mapamond
Conform Associated Press, Donald Trump a câștigat până în momentul acesta 230 de electori din cei 270 necesari pentru a fi președinte al Statelor Unite ale Americii.
1
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, potrivit informaţiilor transmise de către autorităţile spaniole, o altă persoană aflată pe lista cetăţenilor români semnalaţi iniţial ca fiind dispăruţi a fost identificată ca fiind decedată.
Local
Primăria pregătește depunerea unui proiect retrospectiv la ADR Vest, pentru a recupera cei 6 milioane de euro cheltuiți din bugetul local.
3
Advertorial
Reţelele sociale au dovedit de mult că nu sunt doar un trend. Acestea au remodelat lumea în care trăim şi şi-au lăsat amprenta asupra mai multor domenii, de la marketing şi până la jurnalism sau inginerie.