Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat ascunşi într-un automarfar încărcat cu mobilă, șase cetăţeni din Egipt care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Migranții, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, sunt cercetați pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în timp ce șoferul automarfarului – un cetățean român în vârstă de 35 de ani – este cercetat pentru trafic de migranți.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a anunțat că a intervenit marți după masa pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor precum și pentru acordarea primului ajutor medical în cazul producerii unui accident ce a avut loc pe strada dr. Ion Rațiu. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. În urma coliziunii, două persoane aflate în autovehicule au fost transportate la spital.
Reprezentanții ISU Arad au transmis că „în urma cutremurului produs în data de 13 februarie, în Oltenia, Gorj, cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter, la o adâncime de 15 km, Inspectoratul pentru Situații de Urgență <> al județului Arad, a dispus ca echipajele de intervenție din cadrul fiecărei subunități să efectueze misiuni de recunoaștere și patrulare în teren pentru identificarea eventualelor efecte produse de cutremur”.
România
Consiliul Politic Naţional al PSD a decis joi, în unanimitate, să susţină două propuneri politice înaintate de preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, şi anume faptul că Partidul Social Democrat nu va avea o alianţă sau o colaborare politică cu AUR nici în Parlament, nici în Guvern, după alegerile parlamentare şi prezidenţiale, iar în cazul în care candidatul PSD devine preşedintele României acesta nu va desemna un prim-ministru din partea Alianţei pentru Unirea Românilor.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat decizia Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor referendumului prin care a fost consfinţită integrarea europeană a ţării.
2
Mapamond
Şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, a denunţat sancţiunile Uniunii Europene împotriva Republicii Belarus, în timpul unei vizite în această ţară vizată de sancţiuni europene şi aliată a Moscovei, informează joi AFP.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 31-10-2024 sunt următoarele: