aradon.ro Web analytics





Naționala de handbal feminin a României și-a prezentat, astăzi, la Arad, lotul cu care vizează o clasare cât mai înaltă la Campionatele Europene din Serbia.
  ARAD. Gheorghe Tadici, antrenorul echipei naţionale de handbal feminin a României, aflată în cantonament la Arad, a anunţat că a renunţat la două jucătoare, Patricia Vizitiu şi Carmen Buceschi. 
Turnu. Preşedintele Arsenov Radiţa a exultat pentru prima oară în acest sezon. Echipa sa a reuşit întâia victorie în acest campionat, una istorică, deoarece a fost prima în liga a IV-a în istoria clubului.
Meci de liga a 5-a , acerb, cu iz de luptă. Cavaleria uşoară a „dacilor” din Beliu încerca să urce pe meterezele „Cetăţii” din localitate şi să continue promiţătoarea aventură în seria B a acestei ligi după ce în sezonul trecut abia a scăpat de retrogradare. Asta şi datorită unei restructurări integrale a echipei.
LIPOVA. Ediţia a XXXI-a cunoscutului Festival-concurs de muzică populară şi-a desemnat câştigătorii.
ARAD. Recent, la Ziridava Shopping Center, a avut loc prima ediţie a unei competiţii ce se doreşte a deveni una tradiţională: Cupa Ziridava la şah rapid. Competiţia a fost structurată pe două turnee, unul pentru copiii cu vârste până la 10 ani şi Openul general deschis tuturor amatorilor.
MONEASA. Recent a avut loc a avut loc, la Moneasa, prima ediţie a festivalului Pensionarilor „La poalele muntelui Codru-Moma”, sub egida Consiliului Judetean, la organizarea caruia si-au adus contributia Liga Pensionarilor Arad, Filiala pensionarilor din Sebis, Primaria Sebis si Primaria Moneasa.

UT Arad

Atacantul echipei UTA, Andrei Dumiter rupe tăcerea!
„Până acum am jucat aproximativ 100 de minute, nu cred că am avut timp să arăt ce pot cu adevărat”.

Local

Amenzi de aproape 42 de mii de lei, în urma unei razii
O razie organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Arad la Sebiș s-a lăsat cu amenzi în valoare de aproape 42 de mii de lei, pentru aproape 50 de persoane.

ARADON Sport local

Vicecampioana României, la prima deplasare a sezonului
FCC Baschet UAV Arad joacă pe terenul Universității Cluj în runda a doua din LNBF.

Advertorial

Beneficiile ascunse ale uleiului CBD: De la reducerea stresului la îmbunătățirea somnului
Într-o lume din ce în ce mai agitată, în care stresul și anxietatea devin parte integrantă a vieții de zi cu zi, tot mai multe persoane caută soluții naturale pentru a gestiona aceste probleme. Uleiul CBD, cunoscut pentru numeroasele sale beneficii asupra sănătății fizice și mentale, se dovedește a fi unul dintre cele mai eficiente remedii naturale disponibile în prezent.

Local

Teren şi bani pentru gazul din Sânpaul
ARAD. Drept de uz şi servitute de trecere şi 250.000 de lei pentru extinderea reţelei de gaze naturale în comuna Şofronea, mai precis în satul Sânpaul.

Local

Dezbatere despre etică la Universitatea "Aurel Vlaicu"
Etica în afaceri, etica socială și etica în viziunea filosofică au reprezentat principalele teme ale evenimentului.

Local

Noile trenuri pentru Arad, aprobate de Guvern
Guvernul României a adoptat o hotărâre în baza căreia vor fi achiziţionate trenuri noi, care vor circula inclusiv în zona Aradului.

Local

Activități de informare cu elevii din zona Chișineu-Criș 
Reprezentanții mai multor instituții au desfășurat o acțiune de informare cu elevii din zona orașului Chișineu-Criș, în cadrul unei campanii naționale. Mâine va avea loc o altă acțiune similară.

ARADON Sport local

Derbyul etapei se joacă la Pecica!
Punctele importante pentru play-off în Progresul - Lotus Felix. Viitorul și LT Cermei joacă „afară”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.