Conducerea IPJ Arad a dispus, în urma mediatizării cazului în care o fată de 17 ani își bate colega de școală, în vârstă de 15 ani, cercetarea disciplinară a polițistului care s-a ocupat de caz, precum și înlocuirea din funcție a șefului acestuia – în speță Șeful Biroului de Ordine Publică. Acesta era împuternicit în funcția de șef Birou Ordine Publică, conducerea IPJ Arad dispunând încetarea împuternicirii.
Conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice a devenit cea mai des întâlnită infracțiune comisă de șoferi în traficul arădean. Aceasta este concluzia pe care o putem trage după ce polițiștii au depistat zilele trecute mai mulți conducători auto care conduceau autoturisme, în timp ce se aflau sub influența alcoolului. În fapt, în fiecare zi, polițiștii găsesc în trafic șoferi care conduc sub influența alcoolului.
Mapamond
Preşedintele Joe Biden l-a „felicitat” pe Donald Trump pentru victoria în alegeri şi l-a „invitat” la Casa Albă, a anunţat miercuri executivul american, conform AFP şi Reuters.
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat miercuri seară că joi va fi prezent în capitala ungară Budapesta, unde se vor desfăşura un summit informal al UE şi o reuniune a Comunităţii Politice Europene, transmite AFP.
Lifestyle
Cel de-al cincilea sezon al serialului ''Stranger Things'', care va fi totodată ultimul, va avea premiera în 2025, a anunţat miercuri Netflix, potrivit publicaţiei de specialitate Variety.
Mapamond
Kamala Harris l-a sunat miercuri pe Donald Trump pentru a-l felicita pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale, potrivit unui consilier al candidatei democrat, transmit France Presse şi EFE.
România
De Black Friday, când pe piață pot să apară și produse neconforme, InfoCons avertizează cu privire la Alertele europene privind produsele tip bijuterii și produse cosmetice care conțin substanțe periculoase.
Local
O firmă a soţiei preşedintelui PNL Arad a intrat în asociere cu o firmă a afaceristului care face parcul fotovoltaic de la Grăniceri.
13
Local
Într-o conferință de presă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad au prezentat măsurile luate în contextul scăderii temperaturilor, dar și o serie de recomandări pentru șoferi.
Local
Poliția Locală spune că a verficat 186 de terenuri cu ambrozie, 86 dintre acestea aparținând persoanelor fizice sau juridice, iar alte 45 aflate în proprietatea sau administrarea Primăriei.