aradon.ro Web analytics





Accident rutier, luni dimineața, pe Calea Victoriei. O ambulanță și un autoturism au fost implicate într-un accident rutier. În urma impactului, autospeciala Serviciului de Ambulanță Județean Arad - care transporta un pacient care a suferit o aritmie - a intrat într-un stâlp de electricitate, pe care l-a rupt, acesta căzând peste ambulanță. Autospeciala s-a oprit apoi în stâlpul unui panou publicitar.
Traficul la frontierele de la granița cu Ungaria, în special la cele care se află în județul Arad, a intrat în limite normale după o vară cu cifre record în ceea ce privește trecerile la graniță. Însă cifrele de la sfârșitul săptămânii trecute referitoare la intrările și ieșirile din România arată că numărul persoanelor care ies din țară este mai mare decât numărul celor care intră.
Un bărbat de 40 de ani a ajuns la Spitalul de Psihiatrie după ce, vineri dimineața, în timp ce se afla în fața Tribunalului Arad, a dat dovadă de un comportament deviant și a înjurat persoanele care treceau prin zonă. La fața locului a fost solicitat un echipaj de jandarmerie, care, la rându-i a chemat un echipaj medical, bărbatul prezent în fața Palatului de Justiție declarând că are probleme psihice.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, au depistat - cu ajutorul câinilor de serviciu - 72 de cetăţeni din Sri Lanka, Siria, Turcia, Bangladesh și Etiopia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două camioane și o autoutilitară încărcate cu frigidere și piese auto.
Un tânăr de 28 de ani, din comuna Semlac, este cercetat pentru furt calificat. Acesta ar fi furat 200 de litri de motorină din rezervoarele a două camioane parcate într-o spălătorie auto de pe DN 7. Polițiștii spun că tânărul era angajat al acelei spălătorii auto și că, prin fapta sa, a creat un prejudiciu - care a fost recuperat ulterior -  de aproximativ 1.600 de lei.
Un tânăr de 20 de ani, din Arad, a fost amendat cu 580 de lei și s-a ales și cu permisul suspendat pentru o perioadă de 30 de zile pentru că a dat dovadă de un comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat pe strada Voinicilor, iar polițiștii spun că tânărul șofer - pentru a depășit mai multe autovehicule care se deplasau regulamentar  - a efectuat mai multe depășiri succesive, trecând de pe o bandă pe alta.

Mapamond

Kamala Harris: Rezultatul nu este ceea ce ne-am dorit, dar trebuie să îl acceptăm
Rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA „nu este ceea ce ne-am dorit”, dar „trebuie să îl acceptăm”, a declarat miercuri candidata democrată Kamala Harris într-un discurs susţinut la Universitatea Howard din Washington, relatează Reuters. 1

Mapamond

Germania: Cancelarul Scholz a anunţat ruperea coaliţiei de guvernare. Vot de încredere în ianuarie şi alegeri anticipate preconizate în martie
Cancelarul social-democrat german Olaf Scholz a anunţat miercuri seară ruperea coaliţiei sale de guvernare tripartite, pe care a încercat în zadar să o salveze prin desfăşurarea unor reuniuni de criză succesive în ultimele zile, dar în final a decis să-l demită pe ministrul liberal de finanţe Christian Lindner, cu care a avut divergenţe semnificative asupra programului economic, consemnează agenţiile AFP şi EFE.

Mapamond

Joe Biden îl felicită pe Trump şi îl invită la Casa Albă
Preşedintele Joe Biden l-a „felicitat” pe Donald Trump pentru victoria în alegeri şi l-a „invitat” la Casa Albă, a anunţat miercuri executivul american, conform AFP şi Reuters.

Mapamond

Zelenski vine la Budapesta pentru a se întâlni cu liderii europeni
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat miercuri seară că joi va fi prezent în capitala ungară Budapesta, unde se vor desfăşura un summit informal al UE şi o reuniune a Comunităţii Politice Europene, transmite AFP.

Lifestyle

Ultimul sezon al serialului „Stranger Things” va fi lansat în 2025, a confirmat Netflix
Cel de-al cincilea sezon al serialului ''Stranger Things'', care va fi totodată ultimul, va avea premiera în 2025, a anunţat miercuri Netflix, potrivit publicaţiei de specialitate Variety.

Mapamond

Kamala Harris îl felicită pe Donald Trump pentru victoria în alegeri
Kamala Harris l-a sunat miercuri pe Donald Trump pentru a-l felicita pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale, potrivit unui consilier al candidatei democrat, transmit France Presse şi EFE.

România

Bijuterii și produse cosmetice periculoase, vândute inclusiv în România
De Black Friday, când pe piață pot să apară și produse neconforme, InfoCons avertizează cu privire la Alertele europene privind produsele tip bijuterii și produse cosmetice care conțin substanțe periculoase.

Local

Se închide circulaţia între Seleuş şi Şicula
ARAD. Consiliul Judeţean Arad anunţă faptul că, începând de joi 7 noiembrie, în intervalul orar 8:00-18:00, circulaţia pe drumul judeţean Seleuş-Şicula va fi interzisă, urmând ca traficul să fie deviat pe ruta Seleuș-Ineu-Șicula. 3

Local

Familia Falcă, asociată cu „regele eolienelor”
O firmă a soţiei preşedintelui PNL Arad a intrat în asociere cu o firmă a afaceristului care face parcul fotovoltaic de la Grăniceri. 13

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.