În Arad există două Centrale Electrice de Termoficare, prescurtate CET: CET Arad, aflată în afara orașului, la capătul străzii 6 Vânători și CET Hidrocarburi, situată în oraș, pe calea Iuliu Maniu. Construite cu mulți ani în urmă cele două centrale înseamnă de mult timp găuri negre în bugetul administrației locale.
Sondajul electoral este poate cea mai bună metodă de autoevaluare a unui partid, sau a unui candidat, în perioada preelectorală, o perioadă de acumulări, de creștere a notorietății și de stabilire a principalelor direcții. De asemenea, poate fi o armă cu două tăișuri dacă nu este realizat de o companie specializată, dar mai ales dacă nu este riguros interpretat de către specialiști.
În România anilor 90 să lucrezi la privat însemna adaptarea cât de cât a salariului la inflația galopantă a acelor vremuri, însemna plata în funcție de performanțe, însemna invidia în ochii funcționarilor publici, oropsiți slujbași ai statului. Apoi au apărut sporurile, ca o măsură de a crește veniturile bugetarilor acolo unde salariile nu puteau fi majorate și lucrurile s-au schimbat, a apărut invidia și frustrarea la angajații din mediul privat.
Local
După mai bine de trei ore de intervenție, pompierii au reușit să salveze 12 porci și un măgar.
Local
Un elev de clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana a fost bătut de un coleg de clasă și doi elevi din altă școală, vineri dimineață. Victima a ajuns la spital.
Local
Rețele Electrice Banat a transmis că în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin sunt 61 de localități afectate de vijeliile de azi noapte.
Local
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă dimineaţa în trei bazine hidrografice.