aradon.ro Web analytics





Un tânăr de 23 de ani, din Arad, a fost reținut pentru 24 de ore, pentru că a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis pe numele său. Arădeanul și-a lovit mama și a distrus mai multe bunuri din locuința acesteia, polițiștii emițând un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de cinci zile, însă, în aceeași zi, tânărul a revenit la domiciliul mamei sale, adresându-i injurii acesteia, moment în care oamenii legii au decis reținerea fiului violent.
Serviciul de Investigații a Criminalității Economice a descins, la centrul medical Laser System, situat pe strada Andrei Șaguna. Polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au ridicat mai multe acte într-un dosar penal de înșelăciune, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată, în care se suspicionează că mai multe cadre medicale ar fi decontat servicii medicale susceptibile a fi fictive în dauna Casei Naționale de Sănătate.
Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a fost descoperit de polițiștii de frontieră de la Nădlac, în urma efectuării controlului, în portbagajul unui autoturism. Pe numele bărbatului era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 10 ani, pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Mapamond

Xi îl felicită telefonic pe Trump şi pledează pentru o relaţie „stabilă, sănătoasă şi durabilă” între China şi SUA
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, l-a sunat joi pe câştigătorul alegerilor prezidenţiale din SUA, fostul preşedinte şi candidat republican Donald Trump, pentru a-l felicita pentru victorie şi a pleda ca relaţia dintre ambele puteri să fie „stabilă, sănătoasă şi durabilă”, transmit EFE şi Xinhua.

Local

Incendiu cu victimă pe strada Caisului, din municipiu
Până la sosirea echipajelor de intervenție, sld. Wasniski Denis, din cadrul Detașamentului Arad, care locuia în apropierea casei cuprinse de flăcări, a acționat pentru extragerea unei victime din interiorul locuinței.

Mapamond

Inculpaţi în atacul de la Capitoliu din 2021 cer, fără succes, amânarea proceselor, după victoria lui Trump
Mai mulţi inculpaţi în atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA, luat cu asalt de o mulţime de susţinători ai republicanului Donald Trump, în prezent preşedinte ales al SUA, au cerut miercuri, fără succes, amânarea proceselor judiciare pe fondul aşteptărilor că magnatul din New York îşi va ţine promisiunea de a-i graţia, informează EFE.

Local

36 de biserici arădene, ocrotite de Sf. Mihail și Gavriil
Sărbătoriți la 8 noiembrie, cei doi arhangheli fac trecerea de la venerarea sfinților și a moaștelor la cultul îngerilor.

Mapamond

Kamala Harris: Rezultatul nu este ceea ce ne-am dorit, dar trebuie să îl acceptăm
Rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA „nu este ceea ce ne-am dorit”, dar „trebuie să îl acceptăm”, a declarat miercuri candidata democrată Kamala Harris într-un discurs susţinut la Universitatea Howard din Washington, relatează Reuters. 1

Mapamond

Germania: Cancelarul Scholz a anunţat ruperea coaliţiei de guvernare. Vot de încredere în ianuarie şi alegeri anticipate preconizate în martie
Cancelarul social-democrat german Olaf Scholz a anunţat miercuri seară ruperea coaliţiei sale de guvernare tripartite, pe care a încercat în zadar să o salveze prin desfăşurarea unor reuniuni de criză succesive în ultimele zile, dar în final a decis să-l demită pe ministrul liberal de finanţe Christian Lindner, cu care a avut divergenţe semnificative asupra programului economic, consemnează agenţiile AFP şi EFE.

Mapamond

Joe Biden îl felicită pe Trump şi îl invită la Casa Albă
Preşedintele Joe Biden l-a „felicitat” pe Donald Trump pentru victoria în alegeri şi l-a „invitat” la Casa Albă, a anunţat miercuri executivul american, conform AFP şi Reuters.

Mapamond

Zelenski vine la Budapesta pentru a se întâlni cu liderii europeni
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat miercuri seară că joi va fi prezent în capitala ungară Budapesta, unde se vor desfăşura un summit informal al UE şi o reuniune a Comunităţii Politice Europene, transmite AFP. 1

Lifestyle

Ultimul sezon al serialului „Stranger Things” va fi lansat în 2025, a confirmat Netflix
Cel de-al cincilea sezon al serialului ''Stranger Things'', care va fi totodată ultimul, va avea premiera în 2025, a anunţat miercuri Netflix, potrivit publicaţiei de specialitate Variety.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.