Plutonierul major Claudiu Bozsitsz s-a clasat pe locul III la, la categoria de vârstă 30-40 de ani, în cadrul competiției “Scări” ce a avut loc astăzi în municipiul Satu Mare, iar plutonierul adjutant Florin Macovei, s-a clasat pe poziția a V-a la categoria de vârstă +40. În clasamentul pe echipe, pompierii arădeni au ocupat locul IV. Competiția “Scări” are ca obiectiv fundamental dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice necesare intervenției în situații de urgență la clădirile înalte.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi într-o autoutilitară înmatriculată în România, patru cetăţeni din Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen. La volanul autoutilitarei se afla un cetățean român în vârstă de 36 de ani, care avea dreptul de conducere anulat.
Un bărbat a fost reținut pentru 24 de orei în urma unor percheziții efectuate de polițiști în satele Cil, comuna Almaș și Rostoci, comuna Pleșcuța, sub acuzația de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii au găsit - în urma perchezițiilor - mai multe arme de vânătoare, unele fabricate artizanal și muniție aferentă.
Local
ARAD. Sala Ferdinand a Palatului Administrativ din Arad a găzduit conferința internațională „Universitatea și Cetatea. Aradul, oraș universitar”.
ARADON Sport local
Ediţia 2024 a celui mai puternic eveniment de acest gen are premii finale în valoare de 12.000 de lei.
Local
Ediţia a zecea va avea loc vineri, 8 noiembrie, începând cu ora 09:30, în sala festivă a Tribunalului Arad.
Local
Polițiștii locali și cei din cadrul Poliției Municipiului au desfășurat o acțiuni cu efective sporite în Checheci.
Local
Denis a observat flăcările izbucnite la o casă din vecini și a intrat în locuință unde a găsit un bărbat de aproximativ 70 de ani, pe care l-a evacuat în siguranță.
4
Local
Deși inițial anunțaseră că ar fi vorba despre o femeie, cei de la Serviciul de Ambulanță Județean au rectificat informația, transmițând că e vorba despre un bărbat de 39 de ani, care a fost declarat decedat.
Local
Întâmplarea a avut loc la ieșirea din Sântana spre Olari, joi, în jurul orei 13:20.