Competiția de lupte greco-romane, în memoria a doi foști antrenori, a adunat peste 100 de sportivi.
ARAD. Concertul susținut sâmbătă seara de Mircea Baniciu, alături de Teo Boar & Vlady Cnejevici, în Club Nerv, s-a dovedit a fi de un real succes. După cum și-a obișnuit fanii, artistul a susținut un spectacol excepțional, într-o atmosferă pe măsură.
ARAD. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 aprilie, cu începere de la ora 21.00, în Club Nerv. Prețul unui bilet este de 20 lei.
Sâmbătă dimineaţa. Afară potop. Ies în curte echipat ca un pompier şi înarmat cu două găleţi şi o lopată, mut apa din ocol în grădină. Sigur nu se va juca meciul din Bujac, dintre Olimpia şi Vladimirescu, îmi zic în gând.
ARAD. Zeci de spectatori au fost prezenți, sâmbătă seara, la Atrium Cinema City, unde a avut loc premiera de gală a lungmetrajului “Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer.
ARAD. Spectatorii din Arad vor putea admira trofeul Ursul de Aur și-i vor întâlni pe actorii Luminița Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Ilinca Goia și Natașa Raab, aclamați pentru rolurile lor în presa națională și internațională, sâmbătă, 30 martie, la Cinema City Atrium, de la ora 18.00, și la Cinema City Galleria, de la 19.30. Publicul va avea ocazia să le pună întrebări actorilor despre cel mai așteptat film al anului și să primească autografe la ambele proiecții de gală.
Luni 25 martie 2013. Blocuri D. Blintineanu, C. Davilla, A. Russo, T. Moşoiu, S. Drăgoi, I. Suciu, Praporgescu, Malul Mureşului, N.
Aradul va găzdui a 27-a ediţie a Concursului interjudeţean de matematică „Traian Lalescu”.
ARAD. Cu un mijloc laborios, în care a excelat Nădăban, oaspeţii se instalează de la început în jumătatea adversă, angajându-i pe Alin Drăgan, Georgiu şi Voştinar cu mingi lungi, însă fără sorţi prea mari de izbândă.
România
Traseul de drumeţie Via Transilvanica este menţionat, alături de Braşov, în top 25 cele mai bune locuri de vizitat din întreaga lume în anul 2025, recomandate de National Geographic, au anunţat miercuri cei de la Asociaţia Tăşuleasa Social.
Lifestyle
Peste 11.500 de artişti, printre care Thom Yorke de la Radiohead, Bjorn Ulvaeus de la ABBA, actriţa Julianne Moore sau scriitorii Harlan Coben şi Kazuo Ishiguro, au semnat o petiţie publicată marţi, care trage un semnal de alarmă cu privire la utilizarea creaţiilor lor pentru a alimenta algoritmii inteligenţei artificiale (AI), informează miercuri AFP.
Mapamond
Experţi ai ONU au făcut miercuri apel la Rusia să clarifice soarta jurnalistei ucrainene Viktoria Roşcina, arestată de forţele ruse în teritoriile ocupate ale Ucrainei şi decedată în detenţie, conform autorităţilor ucrainene, care au cerut repatrierea corpului neînsufleţit al acesteia dacă moartea sa se confirmă, potrivit AFP.
2
Evenimente
Publicul este invitat să vadă „Anora”, Palme d’Or 2024, „All We Imagine as Light”, câștigător al Grand Prix, și „Grand Tour”, Premiul pentru Cel mai bun regizor la Cannes 2024. Intrarea la Les Films de Cannes à Arad este liberă, în limita locurilor disponibile.
Mapamond
Patru persoane au fost ucise şi 14 au fost rănite într-un atac asupra sediului unei companii din industria de apărare a Turciei, lângă capitala Ankara, a anunţat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează dpa.
Local
ARAD. Filiala judeţeană de Cruce Roşie Arad începe înscrierile pentru tradiţionalul curs de surori de Cruce Roşie.
Local
În prezența unei asistențe numeroase, reprezentantul partidului REPER a depus jurământul și a transmis un mesaj de deschidere și colaborare pentru celelalte formațiuni politice.