Duminică seara, în jurul orei 23:00, un bărbat a amenințat că se aruncă de pe podul Traian. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de Poliție și din cadrul ISU Arad. Echipajul de pompieri al ISU Arad nu a mai intervenit deoarece în momentul sosirii la fața locului bărbatul era în siguranță: fusese convins de către un polițist că viața merită trăită indiferent de greutăți. Este vorba despre polițistul Cristian Flonta.
Polițiștii arădeni recomandă conducătorilor de vehicule ca, în condiţiile unui carosabil umed, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să fie mai atenţi şi calmi la volan, fără să bruscheze comenzile vehiculului și să execute fiecare manevră în trafic numai după o temeinică asigurare.
Două accidente au avut loc, luni dimineața, pe autostrada Arad-Timișoara, la un kilometru distanță unul față de celălalt. În primul eveniment rutier au fost implicate două autoturisme, iar în celălalt un microbuz - în care se aflau 9 persoane - și un autoturism. Cele două accidente au avut loc pe sensul de mers Timișoara - Arad.
Reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad anunță că în punctele de trecere a frontierei din județul Arad, situate la granița cu Ungaria, se înregistrează timpi mari de așteptare din cauza numărului mare de autoturisme care se prezintă la control. Cel mai mare trafic și, implicit, cei mai mari timpi de așteptare se înregistrează pe sensul de ieșire din țară.
Un agent de poliție de la Postul de Poliție din Mișca a fost oprit în trafic de colegii săi de la Poliția orașului Chișineu-Criș, aceștia constatând că polițistul conduce un autoturism care avea numere false de înmatriculare. Polițistul care s-a ales cu dosar penal pe numele său are 20 de ani, este din Sântana și a fost încadrat în rândurile Ministerului Afacerilor Interne în luna decembrie a anului trecut.
Peste 2.900 de voturi au fost date în cadrul sondajului realizat de aradon.ro în ceea ce privește cea mai rău famată zonă sau cel mai rău famat cartier din municipiul Arad. Aradon.ro a întrebat, iar cititorii site-ului au răspuns clar: cele mai rău famate zone ale municipiului nostru, în opinia celor care au votat, sunt: pe primul loc cartierul Checheci, iar pe locul doi zona Bou’ Roșu. În ceea ce privește locul trei, ei bine, cu același număr de voturi se situează cartierul Alfa și centrul Aradului.
Un incendiu a izbucnit în această dimineață la Penitenciarul Arad, situat pe Calea 6 Vânători, într-o încăpere folosită drept spațiu de depozitare a unui punct de lucru. Pompierii au stins focul în 10 minute. Pagubele sunt minore. Incendiul nu s-a soldat cu victime. Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad și Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au depistat, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, în diferite locații din municipiul Arad, 27 de cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Mapamond
Putin l-a felicitat pe Trump pentru victoria în alegeri şi se declară „gata să reia contactul” cu el
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că este „gata să reia contactul” cu Donald Trump după victoria republicanului în alegerile prezidenţiale din SUA, pentru care l-a felicitat, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, le-a transmis joi un mesaj de încurajare democraţilor săi întristaţi şi îngrijoraţi de pierderea de către Kamala Harris a scrutinului prezidenţial în faţa republicanului Donald Trump, dar şi de pierderea alegerilor pentru Senat, unde republicanii şi-au recăpătat majoritatea, subliniind că aceste rezultate nu înseamnă că democraţii sunt „înfrânţi”, relatează agenţia EFE.
Local
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să amâne pronunțarea în cazul contestației depuse față de decizia Curții de Apel București de a îi lăsa pe Laura Bîlcea (Crișan), Sebastian Bulbuc și Adrian Horodincă în libertate.
România
Preţul energiei electrice la consumatorul final după expirarea plafonării, la 1 aprilie 2025, se va găsi în intervalul 1,03 - 1,15 lei/kWh cu TVA inclus, ceea ce ar însemna o majorare a preţului cu 21% pentru cei cu un consum de peste 255 kWh/lună şi cu 51% pentru cei cu mai puţin de 100 kWh/lună, consideră preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.
Mapamond
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora acesta va reuşi să pună rapid capăt războiului ruso-ucrainean, deşi consideră exagerată o asemenea promisiune, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.
Evenimente
Filmul „Săptămâna Mare”/„Holy Week”, de Andrei Cohn, va fi proiectat în premieră, la Cinematograful „Arta”.
Local
Conform Expert Forum, Aradul se situează la coada clasamentului în ceea ce privește procentul de femei prezente pe lista candidaților la alegerile parlamentare.
Local
ARAD. Sala Ferdinand a Palatului Administrativ din Arad a găzduit conferința internațională „Universitatea și Cetatea. Aradul, oraș universitar”.
ARADON Sport local
Ediţia 2024 a celui mai puternic eveniment de acest gen are premii finale în valoare de 12.000 de lei.