aradon.ro Web analytics





Seară de poveste, cu sportivi de top naţional şi internaţional, invitaţi de onoare, trei festivităţi de premiere şi un super-concert Cassa Loco, oferit de primitoarea gazdă a familiei sportului arădean, Atrium Center. Dar, iată-i pe cei mai buni dintre cei buni în anul de care ne vom despărţi peste puţine zile ...

VLADIMIRESCU - Păulişana Păuliş a sperat o bună parte a întâlnirii de pe terenul liderului AS Vladimirescu.
Peste 340 de sportivi de la 34 de cluburi s-au aliniat la startul competiţiei de karate, Open Timişoara 2010, caracterul internaţional fiind dat de prezenţa unor emisari din: Spania, Italia, Ungaria, Serbia şi Tunisia. Patru grupări arădene au obţinut medalii, după cum urmează.

Trupa lui Marius Grad confirmă forma bună în care se află şi termină la egalitate, 1-1, cu o pretendentă la promovare. Oaspeţii au dominat copios primul mitan, însă Deffert a reuşit să pareze şuturile lui Burian, Moţ, Savin sau Sighete. Va trebui să scoată însă mingea din plasă în min. 45, când Burian înscrie din mijlocul careului.

Local

APM Arad, despre proiectul celui mai mare parc fotovoltaic: Se poate construi în arie protejată
Conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Arad, instituţie care a emis avizul de mediu pentru cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, atacat apoi în instanţă de un ONG din Satu Mare, precizează că în ariile protejate, precum situl Natura 2000, se poate construi în anumite condiţii, iar în cazul proiectului de la Pilu - Grăniceri s-au parcurs toate etapele legale.

Mapamond

Coreea de Sud va analiza „cu mai multă flexibilitate” posibilitatea de a furniza arme pentru Ucraina
Coreea de Sud va analiza „cu mai multă flexibilitate” ca înainte posibilitatea de a furniza arme Ucrainei în urma informaţiilor privind desfăşurarea de trupe nord-coreene în sprijinul Rusiei, a anunţat joi preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, informează AFP. 1

Local

Târgul Recoltei la Grădinița PP24
ARAD. Este deja o tradiție ca la Grădinița PP24 Arad să se desfășoare în această perioadă a anului Sărbătoarea Toamnei - Târgul Recoltei.

Local

Se constituie alte 48 de consilii locale

Local

S-au stabilit secțiile de votare pentru alegerile din această toamnă
1

Local

Şcoală de secol 21 în Zimand
Investiţiile în educaţie au făcut ca una dintre şcolile din comuna Zimandu Nou să fie o şcoală cu adevărat europeană.

UT Arad

Cine l-a convins pe Ze Pedro să vină la UTA?
Mircea Rednic spune că noul jucător portughez a vorbit cu Joao Pedro înainte să vină la Arad.

UT Arad

Galeria va lipsi, din nou, de la meciul echipei UTA
ARAD. Peluza galeriei UTA va fi, din nou, lipsită de cei care – de obicei – dau tonul la cântece și scandări. 6

Local

Trei săptămâni cu restricții de circulație în Zona Industrială Vest
Din cauza lucrărilor de reparații la drum, traficul va fi oprit din 29 octombrie până în 22 noiembrie 2024. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.