Maine soseste şi ziua meciului de la Timişoara, dintre „Poli” II şi FC UTA. Aşa cum anticipam, partida va avea loc pe stadionul „Dan Păltinişanu” şi nu „Ştiinţa”, aşa cum unii se grăbeau să anunţe. Fiind de risc maxim, jocul nici nu putea să aibă loc în altă parte, ora de începere fiind 20.30, în direct pe Digi Sport 1.
Se ştie rivalitatea
Singurul personaj implicat în acest meci, care a evoluat pentru ambele cluburi, este Dan Stupar, antrenorul secund al celor de la UTA. „Pentru mine nu este un meci special, chiar dacă am evoluat pentru ambele cluburi. De departe, UTA este în sufletul meu, cu UTA m-am născut şi tot cu ea probabil am să mor. Dar, Poli Timişoara este o parte din activitatea mea şi trebuie respectată. Ştiu şi eu rivalitatea dintre cele două oraşe şi cluburi, aşa că va fi un meci mult mai interesant decât celelalte” – a spus Stupar.
Victorie, doar cu Poli
Acelaşi Dan Stupar ştie ce se aşteaptă de la echipă, în acest meci. „Este clar pentru toată lumea că suporterii noştri nu concep decât victoria. Suntem gata să înfruntăm echipa a doua a Timişoarei şi să câştigăm. Suporterii noştri nu au o mai mare bucurie decât o victorie contra celor de la Poli, e mai mult decât orice pentru ei, căci exită o rivalitate istorică deja. Noi am şi rămas puţin datori după meciul cu Juventus Bucureşti şi cred că a sosit momentul să ne revanşăm” – a spus acelaşi Stupar.
Fanii, cu trenul
Suporter Club UTA informează că deplasarea la Timișoara, pentru meciul de maine, cu Poli II, nu se va mai efectua cu autocarele. Suporterii care doresc să urmărească partida se pot deplasa cu trenul personal, care pleacă din Arad la ora 17:48. Biletele pentru partidă se vor achiziționa la stadion și costă 8 lei.
Fluieră orădeanul Omuţ
Partida de maine, de la Timişoara, va fi arbitrată de o brigadă bihoreană, avându-l la centru pe Marius Omuţ, ajutat de asistenţii Iulius Timar şi Radu Pascu. Observatori FRF: Vasile Balaj şi Dan Firiţeanu – ambii din Reşiţa.
Bilete cu preturi de Liga 1, la meciul din Cupa al satelitului lui Poli cu UTA
Citiți principiile noastre de moderare aici!