În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.957 de teste RT-PCR (4.733 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.224 la cerere) și 5.792 de teste rapide antigenice. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 565 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv
38 de decese
În intervalul 15.05.2021 (10:00) – 16.05.2021 (10:00) au fost raportate 38 de decese (22 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Harghita, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Vrancea.
Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
36 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.
777la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.904. Dintre acestea, 777 sunt internate la ATI.
Pe teritoriul României, 13.903 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.294 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.259 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 98 de persoane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!