„Avioanele de supraveghere AWACS (Airborne Warning and Control System) au ajuns la București, de unde vor transmite NATO informații despre orice mișcare tactică şi operațională de la granița Alianţei.
În contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, NATO va monitoriza activitatea militară pe flancul estic, cu ajutorul aeronavelor AWACS. România şi Aliaţii sunt în siguranţă”, a transmis ministrul Apărării Angel Tîlvăr.
În perioada următoare, avioanele AWACS, care fac parte din cadrul Forței Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie și Control, vor efectua zboruri de recunoaștere și supraveghere pe întreg teritoriul Alianței.
Baza permanentă a acestor aeronave este la Geilenkirchen, în Germania, fiind trimise în România în contextul aplicării măsurilor de întărire a posturii defensive a NATO în regiunea Mării Negre.
„Pe măsură ce agresiunea Rusiei în Ucraina continuă să amenințe pacea și securitatea din Europa, nu trebuie să existe nicio îndoială cu privire la hotărârea NATO de a proteja și apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat. Aeronavele noastre AWACS pot detecta alte aeronave de la sute de kilometri distanță, reprezentând un adevârat avantaj defensiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Oana Lungescu.
Încă de anul trecut, din februarie 2022, aeronavele AWACS au efectuat patrule regulate în estul Europei și în regiunea Mării Baltice pentru a urmări avioanele rusești în apropierea granițelor NATO.
Ca răspuns la agresiunea ilegală a Rusiei în Ucraina, NATO a sporit prezența aeriană în flancul estic al Alianței cu avioane de luptă suplimentare, avioane de supraveghere și avioane cisternă.
FOTO: EPA-EFE/ROBERT GHEMENT
Trimite articolul
XAdica amestec fatis al NATO in razboiul din Ucraina. Romania se baga, iarasi, unde nu ii fierbe oala.
-
Exact! Noi trebuie doar sa fim aparati de altii. In rest, la mici, bere si manele. Si la tastatura, ca tine. Hai, da-o in teorii cu oculta mondiala, care suge sangele romanilor, bla, bla, bla…
-
Esti aparat pe dreaq ! Cand se va lansa o racheta spre tine, 10 avioane nu te pot salva.
-
Inainte de a te declara un russist asa de infocat,ar fi bine sa te gandesti ca rachetele iubitilor tai rusi se vor indrepta inclusiv spre tine! Deci tot NATO te va apara si pe tine de prietenii tai.. Ce ironie a sortii, ii vorbesti de rau pe cei te te apara si-i lauzi pe cei care s-ar putea sa te atace inclusiv pe tine.. E vorba aia, cand prostul isi taie craca de sub picioare!
-
Daca ar fi asa cum spui, nu inseamna ca as fi aparat de cineva, pentru ca voi fi si eu si multi altii chemati la arme sa ne aparam singuri. Fi sigur ca nu voi putea sa stau la terasa cu berea in fata, iar pe langa mine vor trece “eliberatorii”.
-
Pt.prostalaul de “eu”….auzi baiatule…. tu esti prost rau de tot ori vrei sa faci bani pt Aradon ?
-
Dumneata vei dispărea în neant în momentul în care s-ar declanșa războiul. Sau te-ai da de partea invadatorilor
-
-
-
-
Ți-au comunicat rușii că sunt nemulțumiți și ai decis să ne transmiți și nouă? Facem parte din NATO așa că protejarea granițelor este esențială, ținând cont de invazia rusă din Ucraina
-
Cetățene, tu ai rămas înțepenit înainte de 2007?! 🤷🏻♂️