În intervalul 08.01.2021 (10:00) – 09.01.2021 (10:00) au fost raportate 86 de decese (50 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.
Trebuie precizat că marea majoritate a persoanelor decedate au prezentat comorbidităţi.
În altă ordine de idei, la nivel naţional, doar patru judeţe şi municipiul Bucureşti se mai află în zona roşie de infectare. În Ilfov, procentul de cazuri active este de 4,44 la mia de locuitori, în Timiş 3,92 la mie, în Cluj 3,61 la mie, în Constanţa 3,08 la mie, iar în capitală 3,79 la mia de locuitori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!