Conform sursei citate, toți cei 85 de angajați sunt asimptomatici, fiind plasați în carantină. „Toate costurile referitoare la cazare și hrană pe durata carantinei sunt suportate de către angajator, care acordă și o sumă zilnică de 50 de euro fiecărei persoane. De asemenea, alți 19 lucrători români, testați pozitiv la sfârșitul lunii mai, au încheiat perioada de carantină, au avut două teste negative și au revenit deja în țară. Totodată, în cazul în care cetățenii români care au fost testați pozitiv cu COVID-19 își vor exprima dorința de a reveni în țară, angajatorul va întreprinde demersurile necesare după expirarea perioadei de carantină și retestare”, menționează MAE.
În context, MAE precizează că situația fermei în cauză este în atenția Consulatului General al României la Munchen încă de la începutul lunii mai, la data de 6 mai, fiind efectuată și o vizită la sediul acesteia de către consulul general al României la Munchen.
„Atât din datele obținute la fața locului, cât și din informațiile comunicate de către reprezentanții fermei, a reieșit că sunt respectate condițiile de igienă și securitate la locul de muncă, toate mesajele cu privire la normele de igienă fiind afișate și în limba română”, conform sursei citate.
MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Munchen nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătură cu această situație din partea cetățenilor români care își desfășoară activitatea la această fermă.
Trimite articolul
Xsa vezi acum jigniri de la postaci patrioti mari iubitori de neam si tara la adresa romanilor plecati. Tineti-va bine si luati-va popcornul