„Potrivit legii, persoanele juridice care vând produse din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani vor fi sancţionate cu amenda contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere. Totodată, săvârşirea unei noi contravenţii se va sancţiona cu amenda contravenţională de 20.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii. De asemenea, se poate dispune măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile pentru servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor”, explica Florin Roman, iniţiatorul legii promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Legea a fost respinsă de Senat, dar aprobată pe 22 februarie, cu unanimitate de voturi, de Camera Deputaţilor.
De asemenea, şeful statului a promulgat şi legea care prevede, includerea activităţii de asistenţă medicală mobilă în programul normal de lucru al medicilor, posibilitatea efectuării în caravane a stagiilor de practică pentru studenţi, includerea medicilor rezidenţi şi a studenţilor în caravane şi colaborarea cu medicina de familie şi cu ceilalţi furnizori de asistenţă medicală, includerea furnizorilor de servicii conexe actului medical în caravanele medicale, menţionarea şi asigurarea unei surse de finanţare, crearea cadrului legal pentru decontarea serviciilor medicale acordate prin intermediul asistenţei medicale mobile, crearea mecanismului de colaborare între asistenţa medicală comunitară şi asistenţa medicală mobilă de specialitate, crearea mecanismului de colaborare între moaşe şi asistenţa medicală mobilă de specialitate.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis a semnat decretele pentru eliberarea din funcţia a doi procurori.
SURSA: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!