ARAD. Autoritățile au anunțat că “prin intrarea în vigoare a Legii privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, devin aplicabile o serie de modificări ale prevederilor Codului Penal, Codului de Procedură Penală și ale altor acte normative”. Legea a intrat în vigoare astăzi, 21 mai.
Ce prevede actul normativ?
Încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau a condiţiilor de deplasare va constituie infracțiunea de evadare, urmând a se aplica regulile privind concursul de infracțiuni.
Atunci când, cu rea-credinţă, inculpatul încalcă obligaţia de a nu părăsi imobilul ori nu respectă itinerarul sau condiţiile de deplasare, stabilite potrivit legii, organul de supraveghere are dreptul de a-l prinde pe inculpat şi de a-l prezenta de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţei de judecată, în cursul judecăţii.
Se va indica în mod expres perioada de timp, precum şi, după caz, locul de muncă, instituţia de învăţământ, unitatea sanitară sau alt loc în care se aprobă deplasarea inculpatului.
În cadrul programului de supraveghere, se va stabili ca, cel puţin o dată la 7 zile calendaristice, persoana aflată sub control judiciar să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa.
Darea în urmărire se va dispune, prin ordin, de Inspectoratul General al Poliţiei Române, dar și de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau, după caz, de inspectoratul de poliţie judeţean.
După comunicarea măsurii privind arestul la domiciliu, inculpatul are obligaţia de a se deplasa de îndată la imobilul indicat potrivit legii, în vederea executării măsurii.
În vederea verificării situaţiei de fapt, organul de supraveghere are acces, în condiţiile legii, la documente, imagini, înregistrări audiovideo sau orice înscrisuri necesare, deţinute de autorităţile sau instituţiile publice, persoanele juridice ori persoanele fizice.
Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale prevede că „dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe glezna persoanei supravegheate. Prin excepție, dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe brațul persoanei atunci când montarea pe gleznă nu este fizic posibilă sau este contraindicată medical. Dispozitivele electronice de supraveghere fixe se montează în imobilul în care se execută măsura arestului la domiciliu sau în imobilul de care persoana supravegheată nu are voie să se apropie. Din rațiuni tehnice sau de securitate, dispozitivul electronic de supraveghere fix poate fi montat și în proximitatea imobilului. În scopul verificării cu operativitate de către organele competente a alertelor SIME, persoana supravegheată este supusă fotografierii, cu ocazia montării dispozitivului electronic de supraveghere. Fotografierea se face fără consimțământul persoanei. Organul de supraveghere și/sau operatorul tehnic instruiesc/instruiește persoana supravegheată cu privire la modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere, precum și cu privire la obligațiile pe care le are în cazul primirii unei alerte”.
În ceea ce privește persoana protejată, același act normativ prevede că acesteia „i se pune la dispoziție un dispozitiv electronic de supraveghere, destinat generării unor alerte privind apropierea sub distanța prestabilită a dispozitivului electronic de supraveghere mobil purtat de persoana supravegheată. Organul de supraveghere și/sau operatorul tehnic instruiesc/instruiește persoana protejată cu privire la modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere și o informează cu privire la limitările acestora, precum și cu privire la modul de acțiune în cazul primirii unei alerte. În cazul în care persoana protejată este un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau o persoană fără discernământ, consimțământul cu privire la utilizarea dispozitivului electronic de supraveghere se exprimă de către reprezentantul legal, cu excepția situației în care unicul reprezentant legal este chiar persoana supravegheată, caz în care consimțământul se va exprima de către reprezentantul direcției de asistență socială”.
Legea mai prevede următoarele:
„Organul de supraveghere și/sau operatorul tehnic au/are dreptul și obligația de a verifica inopinat, în orice moment al zilei, periodic ori la sesizare, dispozitivele electronice de supraveghere alocate persoanei supravegheate. În situația în care persoana supravegheată execută măsura arestului la domiciliu, verificarea dispozitivelor electronice de supraveghere se face la imobilul în care se execută măsura. În acest caz, după fiecare verificare inopinată efectuată, organul de supraveghere informează despre aceasta judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată. Organul de supraveghere și/sau operatorul tehnic au/are dreptul să pătrundă în imobilul unde se execută măsura, fără acordul persoanei supravegheate sau al persoanelor care locuiesc împreună cu aceasta. În alte situații decât cele prevăzute, verificarea dispozitivelor electronice de supraveghere purtate de persoana supravegheată se face la sediul organului de supraveghere sau în alt loc decis de acesta”.
În cadrul Sistemului informatic de monitorizare electronică sunt generate următoarele categorii de alerte:
a) alertă de părăsire a imobilului, generată ca urmare a constatării prezenței dispozitivului electronic de supraveghere purtat de persoana supravegheată, în afara imobilului;
b) alertă de depășire a perimetrului, generată ca urmare a constatării prezenței dispozitivului electronic de supraveghere purtat de persoana supravegheată, în afara itinerarului sau limitei teritoriale stabilite;
c) alertă de apropiere, generată ca urmare a constatării prezenței dispozitivului electronic de supraveghere purtat de persoana supravegheată, în proximitatea dispozitivului electronic de supraveghere deținut de persoana protejată, sub distanța prestabilită;
d) alertă de defecțiune, generată ca urmare a pierderii semnalului dispozitivului electronic de supraveghere sau constatării oricăror alte defecțiuni în legătură cu funcționarea optimă a acestuia;
e) alertă de testare, generată în cadrul procedurii de montare a dispozitivului electronic de supraveghere, pentru a verifica funcționarea optimă a acestuia.
Alerta generată se transmite, în mod automat, dispeceratului de urgență operat de către poliție, constituit în cadrul SNUAU. În situația generării mai multor alerte, sesizarea organelor de ordine publică și a organelor de supraveghere se face respectând următoarea ordine de prioritate: alerta de apropiere, alerta de defecțiune, alerta de părăsire a imobilului și alerta de depășire a perimetrului.
Trimite articolul
XIată un pas mare spre o lume civilizata….Avem lege,a intrat în vigoare,dar nu se aplica….Numai în RomaniStan exista așa ceva !
-
Ma ! tu pretinzi ca esti jurist , insa esti mai prost ca pwla , sa ti explic babeste deoarece vad ca esti destul de redus , …. o persoana are o interdictie de a se apropia de domiciliu altcuiva la mai putin de 200 m . in urma unor divergente in familie sau cu alte presoane , egal !!! …. acum !!! … cel care are respectiva inderdictie poate ca a avut un clinci cu cineva din blocul unde ii locuiesc parintii in urma unor altercatii a respectivului locatar cu parintii celui restrictionat , poate nimic grav , doar ia numarat dintii cu fruntea … acum ! avand respectiva restrictie , ce plm inseamna ? ca nu mai poate sa isi viziteze nici parintii , nu ? deoarece perimentru de 200 m include inclusiv locuinta parintilor …. da ! e utila aceasta zgarda celor care au primit o condamnare cu arest la domiciliu , insa sa spui ca e ok in toate cazurile e prostie cat casa
-
ma bucur ca ai inteles pe deplin postarea anterioara,esti de o rara inteligenta,poate ar fi bine sa fi clonat.
-
Ha ! serios ? in schimb tu precis ai trebui sa recitesti articolul , afirmatia ta vis a vis de articol si ce am spus eu , poate ca astfel vei reusi sa observi absurditatiile din gandirea ta si a celor ce emit legi gandite cu curu
-
-