UPDATE
Cauza accidentului, o depăşire ratată
„Joi, 4 august, la ora 13.50, pe D.N. 1 E60, în afara localității bihorene Uileacu de Criș, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea – Aleșd, la finalizarea unei depășiri, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției, a intrat în derapaj spre dreapta, a acroșat în partea stângă spate remorca de transport auto tractată de un autoturism condus în aceeași direcție de deplasare de un bărbat de 39 de ani, din localitatea Cristuru Secuiesc, județul Harghita. În urma acroșajului, primul autoturism s-a răsturnat pe partea carosabilă, pe sensul de deplasare înspre Aleșd. În urma accidentului rutier, conducătorului primului autoturism și o minoră de 10 ani, din Oradea, pasageră pe bancheta din spate în același autoturism, au decedat la fața locului. De asemenea, o altă minoră de 10 ani, tot din Oradea, pasageră tot în primul autoturism, a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital cu un elicopter SMURD. Tot la spital a ajuns și o femeie de 42 de ani și o tânără de 18 ani, ambele din Oradea, pasagere în primul autoturismul care s-a dat peste cap, au suferit leziuni ușoare” – a transmis IPJ Bihor.
Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
„La ora 13.52, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 1, pe raza localității Uileacu de Criș, eveniment în care a fost implicat un autoturism în care se aflau cinci persoane (2 adulţi şi 3 copii)” – a declarat pentru www.bihon.ro, subofițer Informare și Relații Publice al ISU Bihor, sergent major Alina Butaci.
La locul accidentului au fost mobilizate de urgență, echipaje de pompieri militari din cadrul Stației de Pompieri Aleșd și Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, autospeciala SMURD cu medic de urgență, un echipaj al SAJ și elicopterul SMURD.
În mașină se aflau 2 adulți: 1 bărbat și o femeie. Bărbatul a decedat în urma accidentului, iar femeia se află în cod galben medical. Pe bancheta din spate se aflau 3 copii: 1 copil a decedat, 1 copil se află în cod roșu medical și un copil e în cod verde medical. Copilul în cod roșu a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Oradea.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!