Actriţa Aimee Iacobescu a murit la vârsta de 71 de ani, duminică, din cauza unui cancer de care suferea de foarte multă vreme. În urmă cu doi ani, actriţa declara că, deşi are o pensie, tratamentul pentru boala ei este costisitor, iar din banii de la stat îi rămâne foarte puţin pentru facturi şi mâncare.
Cea mai mare durere a lui Aimée Iacobescu era că, după o carieră de peste 40 de ani pe prima scenă a ţării, indemnizaţia de merit la care avea dreptul prin lege nu îi era acordată de UNITER (Uniunea Teatrală din România), scria la momentul respectiv Ring.
„Aştept de aproape trei ani indemnizaţia de merit şi singura mea speranţă e acest venit care mi-ar acoperi mare parte din tratament”, spunea actriţa.
Potrivit unor surse neoficiale, dosarul pentru indemnizaţia de merit, care se acordă conform legii 118/2002, este în aşteptare şi la această oră, la cinci ani după depunerea acestuia.
Indemnizaţiile se acordă pentru realizări deosebite şi pentru recompensarea unei activităţi de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului, iar cuantumul lunar al acesteia este egal cu trei salarii minime brute pe ţară şi este neimpozabil.
Potrivit acestei legi, există un număr finit de indemnizaţii de merit – 1.500 -, iar în cazul UNITER acesta este de 153.
Logica este ca, în momentul în care un beneficiar al indemnizaţiilor de merit moare, un altul poate să îi ia locul, după o nouă evaluare a solicitărilor depuse la uniunile de creaţii.
În cazul UNITER, există o comisie care analizează dosarele depuse, iar aceasta este formată în prezent din Ion Caramitru, Ilinca Tomoroveanu, Puiu Antemir, Marina Constantinescu, Emil Boroghină.
Surse au mai declarat că dosarele nu sunt analizate în ordinea depunerii, nici a vârstei solicitanţilor, ci pur şi simplu pe baza activităţii şi valorii artistice a acestora.
Principalul for care organizează şedinţele în care se decid indemnizaţiile de merit este Academia Română, o dată sau de două ori pe an. La aceste evenimente participă toate uniunile de creaţie, precum şi câteva ministere care acordă astfel de indemnizaţii, precum cel al Sportului, acestea venind deja cu propuneri analizate în comisiile lor, care sunt apoi discutate în plenul şedinţei Academiei Române.
Actriţa primea, în schimb, ca membru al UNITER suplimentul de 50% din pensia de vârstă, conform legii 8/2006. De acest supliment beneficiază membrii uniunilor de creaţie, printre care se numără UNITER.
SURSA: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!