„Din cercetările efectuate a rezultat că, la data de 6 iunie, în jurul orei 17.30, aflându-se în incinta și ulterior, în fața unui magazin de pe B-dul Decebal din municipiul Oradea, ar fi fost implicat într-un conflict spontan, cu două persoane pe care le cunoștea, respectiv cu un bărbat de 50 de ani și cu o femeie de 25 de ani, ambii din Haieu, județul Bihor, soț și soție, pe care i-ar fi agresat cu o armă neletală, nesupusă autorizării, utilizând, totodată, un limbaj violent și amenințător și tulburând, astfel, ordinea și liniștea publică, iar apoi a părăsit locul faptei, fiind depistat, la scurt timp, de polițiștii de ordine publică orădeni”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
În urma agresiunii, bărbatul de 50 de ani a suferit leziuni care necesită pentru vindecare între 7 și 8 zile de îngrijiri medicale, iar femeia a suferit leziuni care necesită pentru vindecare între 8 și 9 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, polițiștii efectuează cercetări și față de bărbatul de 50 de ani, din Haieu, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări a rezultat că, în același context, prin amenințări cu acte de violență, exercitate asupra bărbatului de 26 de ani, ar fi tulburat, de asemenea, ordinea și liniștea publică.
La data de 8 iunie, polițiștii îl vor prezenta pe bărbatul de 26 de ani, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale.
„Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor două persoane”, a mai transmis sursa menționată mai sus.
Citește și:
Citiți principiile noastre de moderare aici!