„Comisia Europeană a aprobat astăzi (luni, n.r.) ajutorul de restructurare TAROM! Valoarea acestuia este de maximum 95,26 milioane euro, din care 49,53 milioane euro reprezintă ajutorul individual de salvare acordat în anul 2020 (la care se adaugă dobânzile aferente). TAROM va folosi aceşti bani pentru: înnoirea flotei de aeronave; optimizarea destinaţiilor şi politicii comerciale; aplicarea unor soluţii pentru eficientizarea activităţilor de mentenanţă a aeronavelor; digitalizarea companiei şi îmbunătăţirea mediului IT, inclusiv a programelor de distribuţie bilete; acoperirea deficitului de lichiditate pentru anul 2024. Vreau să mulţumesc reprezentanţilor Comisiei Europene că au decis să sprijine TAROM, unul din cele mai vechi branduri din industria aviatică europeană!”, a scris ministrul.
Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, Bruxelles-ul a ajuns la concluzia că măsura va permite companiei să îşi restabilească viabilitatea pe termen lung, reducând în acelaşi timp la minimum denaturările concurenţei.
„Ajutorul de restructurare acordat de România care a fost aprobat astăzi (luni, n.r.) va contribui la menţinerea conectivităţii regionale a cetăţenilor şi a întreprinderilor din România. În urma investigaţiei noastre aprofundate, am concluzionat că planul de restructurare al TAROM va asigura viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene. Pentru a limita eventualele denaturări ale concurenţei generate de sprijinul public, TAROM îşi va reduce semnificativ numărul de rute şi de aeronave”, a declarat vicepreşedintele executiv al CE, Margrethe Vestager, în comunicat.
Măsurile de restructurare notificate includ anularea unei datorii în valoare de aproximativ 49,53 milioane euro (246,19 milioane lei), corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, aprobat de Comisie în februarie 2020, plus dobânzile aferente şi o injecţie de capital de aproximativ 45,77 milioane euro (227,50 milioane lei).
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XIn loc aa bagati zboruri spre uk, germania, franta, tarom isi bate capu sa angajeze neamurile, in timpu acesta, wizz face bani cu gramada. As prefera sa zbor la preturi decente cu o companie romaneasca, numa in uk sunt 1.1 milioane de romani. De ce nu baga niste zboruri saptamanale de pe luton, Manchester,, Edinburgh ?