Potrivit unui comunicat al Parchetului, este vorba de un medic cardiolog, un şef de clinică de cardiologie şi un fost manager de spital.
Medicul cardiolog este acuzat de săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată.
“În fapt, suspectul, în calitate de medic cardiolog, i-a furnizat stimulatoare şi defibrilatoare a căror sursă nu se cunoaşte inculpatului (Dan Tesloianu – n.r.), care a operaţionalizat reţeaua prezentată în comunicatele de presă anterioare. Acesta din urmă a implantat dispozitivele medicale menţionate unor pacienţi cu ignorarea riscului de a provoca acestora probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară şi având drept urmare lezarea dreptului constituţional al pacienţilor la sănătate”, explică Parchetul General.
Cea de-a doua persoană, şef de clinică de cardiologie în perioada 2017 – iulie 2022, este acuzată de săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată.
“În fapt, suspectul a avizat, cu încălcarea legislaţiei în domeniu, un înscris conţinând o listă de dispozitive, care puteau fi sterilizate (fiind menţionate în primul rând stimulatoarele şi defibrilatoare cardiace), în baza căruia s-a continuat sterilizarea unor dispozitive medicale de unică folosinţă în cadrul Secţiei Clinice Oftalmologie din cadrul unui spital din municipiul Iaşi. Totodată, suspectul a semnat şi avizat în anul 2018, cu ignorarea şi încălcarea Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 961/2016 în vigoare la acea dată, două înscrisuri denumite ‘Protocol de recuperare a dispozitivelor implantabile de la pacienţi decedaţi’, precum şi ‘Protocol de utilizare a dispozitivelor implantabile resterilizate (DIR) – în vederea eliminării oricăror riscuri suplimentare’ , care nu au fost înregistrate şi avizate de către consilierul juridic al unităţii medicale”, precizează procurorii.
Fostul manager al unui spital din municipiul Iaşi este acuzat de săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu în formă continuată (două acte materiale).
“În fapt, suspectul, în calitatea de fost manager al unităţii medicale, a semnat două adrese destinate Casei de Asigurări de Sănătate Iaşi, respectiv Direcţiei de Sănătate publică Iaşi, prin care acesta accepta reutilizarea dispozitivelor medicale implantabile, îndeplinindu-şi astfel în mod defectuos atribuţiile de serviciu, fără a se asigura cu privire la desfăşurarea în condiţii optime a activităţii în cadrul persoanei juridice publice şi cu privire la faptul că interesele legitime ale pacienţilor erau protejate, girând acţiunile ilegale ale medicului inculpat care a operaţionalizat reţeaua prezentată în comunicatele de presă anterioare”, afirmă Parchetul.
Pe de altă parte, Parchetul a anunţat că a pus sub sechestru mai multe sume de bani, dar şi imobile şi tablouri aparţinând unor pictori naţionali de renume, în urma percheziţiilor efectuate la medicii din Iaşi implicaţi în acest caz.
Astfel, a fost pus sechestru pe următoarele sume de bani: 112.250 de lei, 73.580 de euro şi 750 de USD – de la suspectul care are calitatea de medic cardiolog; 22.000 de lei, 24.210 euro, 1.607 USD, 3.500 de forinţi, 520 de coroane suedeze, 300 de franci elveţieni, 300 de lire sterline şi 200 de coroane daneze – de la suspectul ce are calitatea de fost şef al clinicii de cardiologie a spitalului din municipiul Iaşi; 5.100 de euro ridicată de la suspectul ce are calitatea de fost manager al spitalului; sumele 8.400 de lei şi 455 de euro – ridicate de la unul dintre medicii faţă de care s-a dispus anterior punerea în mişcare a acţiunii penale.
De asemenea, prin ordonanţă s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului în vederea reparării prejudiciului cauzat persoanelor vătămate, acoperirii cheltuielilor judiciare şi în vederea confiscării extinse cu privire la următoarele bunuri deţinute de către principalul acuzat – Dan Tesloianu: un apartament situat în municipiul Iaşi, un imobil (teren şi construcţie) edificat fără autorizaţie de construcţie în comuna Movileni, judeţul Iaşi, alte două construcţii şi şapte terenuri, sumele de 20.270 de lei şi 950 de euro, precum şi 36 de tablouri, aflate în prezent în custodia Muzeului de Artă din Iaşi, tablouri ce poartă semnătura unor pictori precum Iosif Iser, Gheorghe Petraşcu, Corneliu Baba, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian şi Theodor Aman.
Dan Tesloianu a fost reţinut pe 17 februarie de Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, şi luare de mită.
“În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 – august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora. Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare”, susţin procurorii.
Anchetatorii arată că o mare parte dintre intervenţiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaţionalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la simptomatologia specifică.
Tot în acest dosar, alţi cinci medici sunt urmăriţi penal pentru luare de mită, iar patru pacienţi sunt cercetaţi pentru dare de mită.
SURSA: AGERPRES
Citește și:
Medic din Iași, reținut în dosarul stimulatoarelor cardiace luate de la cadavre și refolosite
Citiți principiile noastre de moderare aici!