”Nu este o alunecare de mari dimensiuni, sunt uzuale alunecările acestea în şantiere, în general când se sapă în debleuri, în versaţi. Constructorul ne-a dat asigurări că are capacitatea să rezolve rapid situaţia acolo. Trebuie să scoată plasele – că erau deja montate -, ancorele, îndepărtează cantităţile de pământ, după care repoziţionează plasele şi, practic, lucrarea aceasta va fi efectuată destul de repede astfel încât nu o să afecteze bunul mers al proiectului. Ei zic că nu va întârzia finalizarea pentru că au şi utilaje şi muncitori suficienţi să rezolve problema”, a spus Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
”Solul este destul de instabil, când se sapă există şi acest risc pe care constructorii şi-l asumă, îl ştiu din studii de fezabilitate. Abordează în aşa fel lucrările astfel încât să minimizeze acest risc. Foarte important e că alunecarea nu a afectat corpul autostrăzii, s-a manifestat pe versant”, a mai spus Şerbănescu.
La circa 400 de metri de zona în care s-a produs alunecarea s-a aflat o peşteră cu lilieci, care a fost mutată.
Sursa: Mediafax
Foto: ziarulunirea.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!