Deși nu există momentan decât pedepse penale pentru faptele de hărțuire, în viitor, s-ar putea aplica inclusiv amenzi de până la 100.000 de lei pentru faptele de hărțuire în privat sau în public, potrivit unei inițiative legislative din Senatul României. În prezent doar în Codul Penal există unelte pentru pedepsirea celor vinovați de fapte de hărțuire. Iar un proces penal durează mult timp și șansele reale să se ajungă la o condamnare sunt mici. Tocmai de aceea, arată inițiatorii proiectului, e cazul să existe și amenzi contravenționale pentru astfel de fapte.
Potrivit proiectului din Senat, hărțuirea cuiva într-un loc public va putea fi amendată de polițiști cu până la 100.000 de lei.
Propunerea vizează orice fel de hărțuire, mai ales cea sexuală și psihologică, nu doar în public, dar și în privat. Dar dacă va fi vorba de hărțuirea stradală, de exemplu, va trebui aplicată o amendă mai mare, se subliniază în proiect. Ce înseamnă asta? Că polițistul va putea să amendeze pe loc persoana care e surprinsă hărțuind pe cineva, fără să trebuiască deschis un dosar penal pentru asta.
„Este interzis orice comportament de hărțuire, hărțuire sexuală sau hărțuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât și în privat. Săvârșirea în public de acte de hărțuire, hărțuire sexuală sau psihologică definite conform prezentei legi, constituie circumstanță agravantă (…) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă contravențională de la 3.000 la 100.000 de lei, dacă faptele nu constituie infracțiuni”, scrie în proiectul citat de AvocatNet.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!