„Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) subliniază ferm că Litoralul românesc este una dintre destinaţiile de vacanţă apreciate de către români, oferind turiştilor o experienţă unică de relaxare şi distracţie. Speculaţiile legate de o eventuală răspândire a unui presupus virus în apa mării s-au dovedit simple zvonuri alarmiste, nefondate, ştiri false. Aceasta în pofida realităţii, care indică faptul că în acest an, pentru litoralul românesc se constată o creştere considerabilă a rezervărilor. ANAT a verificat cu atenţie informaţiile oficiale din care rezultă că apa mării este bună pentru îmbăiere. Dorim să aducem în atenţia publicului că aceste afirmaţii false despre prezenţa bacteriilor infecţioase şi epidemie în Constanţa, în urma războiului din Ucraina şi a barajului aruncat în aer, sunt complet nefondate şi creează deservicii enorme şi nejustificate litoralului românesc. Monitorizarea calităţii apei de îmbăiere în zonele costiere ale României se efectuează începând cu anul 2007, iar până în prezent nu au fost înregistrate rezultate neconforme (…) Calitatea apei de îmbăiere rămâne excelentă în Mamaia şi pe întregul litoral românesc”, notează sursa citată.
Reprezentanţii ANAT precizează că monitorizarea calităţii apei se efectuează frecvent, timp de 14 zile, începând cu data de 15 iunie 2023, în punctele de recoltă din judeţele Constanţa şi Tulcea, iar informaţiile obţinute în urma acestor analize vor fi disponibile publicului pe site-urile Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) Constanţa şi Tulcea.
„De asemenea, dorim să subliniem că există unele aspecte esenţiale care contrazic afirmaţiile alarmiste. În primul rând, există o distanţă de 300 de kilometri între locul de vărsare şi litoralul românesc, ceea ce reduce semnificativ orice posibilitate de contaminare a apei costiere. În al doilea rând, apa mării este sărată şi septică, ceea ce limitează riscul de dezvoltare a bacteriilor infecţioase. Ne confruntăm anual cu campanii anti-litoral, susţinute de pseudospecialişti care încearcă să creeze senzaţional şi panică în rândul populaţiei. Aceste persoane, dornice să fie auzite, exagerează şi interpretează greşit informaţiile, ignorând faptele reale şi cercetările ştiinţifice. Nu trebuie să uităm că toate aceste probleme sunt prezentate adeseori ca fiind <<concentrate>> doar de la Năvodari la Vama Veche. Ne amintim prea bine de zvonurile din trecut privind apariţia unui păianjen <<văduva neagră>> pe litoral, despre <<bombardarea Deltei Dunării>>, despre o presupusă poluare a apei, despre invaziile de alge etc.(…) Dacă, în urma analizelor, se constată o posibilă contaminare a apei costiere, populaţia va fi imediat înştiinţată şi vor fi luate măsuri pentru interzicerea îmbăierii în zonele respective”, subliniază asociaţia.
Conform datelor ANAT, faţă de anul 2022, se înregistrează o creştere cu 1,6% a numărului unităţilor de cazare clasificate de pe Litoral.
Astfel, cei care vor ajunge anul acesta în staţiunile autohtone de la malul mării au la dispoziţie 3.007 unităţi de cazare din care pot alege, în funcţie de confort, facilităţi, buget etc. În acest număr sunt incluse atât hotelurile, cât şi apartamentele, vilele şi alte structuri, în total 135.911 locuri de cazare. Dintre acestea, aproape 97.000 sunt în hoteluri de 3, 4 sau 5 stele atât din staţiunea Mamaia, cât şi din sudul litoralului.
Cele mai căutate staţiuni de către cei care au făcut deja rezervări pentru actualul sezon estival sunt Mamaia, Eforie Nord, Venus, Jupiter, dar o creştere notabilă a interesului a fost constatată şi în ceea ce priveşte staţiunea Olimp. O surpriză a sezonului estival 2023 este staţiunea Eforie Sud, în care administraţia publică locală şi administraţia judeţeană au operat o serie de investiţii, atât în modernizarea falezei, cât şi în lărgirea plajelor.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XAsta inseamna ca e pericol de imbolnavire daca cineva se vanta sa se imbaieze.