Incidentul s-a produs luni seară, în jurul orei 18, în Bulgăruș, județul Timiș. Pacientul, un bărbat de 66 de ani a mers la cabinetul medical din localitate și a avut o discuție în contradictoriu cu medicul, o femeie de 39 de ani.
În timpul discuției, doctorița și-ar fi pierdut cumpătul, spun polițiștii. L-a bătut pe bărbat atât în cabinet, cât și afară.
Polițiștii timișeni s-au deplasat la fața locului și au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.
„La data de 29 august 2022, polițiștii au fost sesizati cu privire la faptul că, într-un cabinet medical din localitatea Bulgăruș, din județul Timiș, a avut loc o altercație între un medic și un pacient. În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Sursa: Tion.ro
Trimite articolul
XDivergente de opinii pe baza diacnosticului?! Pacientul sustimea ca-l doare fix in alta zona si doctorul nu era de acor!? sau cum…?! Parca si vad…”ma doare-n gat” si doctorul “e de la genunchi”….
-
Da, dar nu cunoaștem si parerea doctoritei, asa ca stirea e apa de ploaie.