Potrivit IPJ Alba, au fost depuse sesizări privind comportamentul unei educatoare și unei îngrijitoare față de copiii înscriși la o creșă din Alba Iulia. Părinții reclamă faptul că acestea vorbesc urât cu copiii.
„La Poliția Municipiului Alba Iulia au fost depuse două sesizări din partea unor părinți ai căror copii frecventează creșa respectivă. În urma cercetărilor s-a stabilit că faptele sesizate ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii de rele tratamente aplicate asupra minorului și a fost întocmit un dosar penal. În această fază a cercetărilor este vorba despre cercetarea faptei, adică cercetările sunt in rem”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Luminița Prodan.
Reprezentantul IPJ Alba a mai spus că părinții au reclamat un limbaj inadecvat, agresiv, și chiar acte de violență asupra minorilor.
În înregistrările făcute de părinți se aud expresii ca: „Du-te la oliță, putoare!”, „Mai potolește-te odată, că mă disperi!”, „Mă disperi deja!”, „Lasă piciorul jos, că o capeți!”.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!