Una dintre societăţi va concedia 600 de angajaţi din punctele de lucru Alexandria şi Zimnicea, dintr-un total de 1.201 salariaţi, iar cealaltă va disponibiliza 178 de angajaţi din punctul de lucru Turnu Măgurele, dintr-un total de 334 de salariaţi, transmite ITM Teleorman printr-un comunicat de presă.
„Într-adevăr, pe fondul dificultăţilor economice întâmpinate pe piaţa confecţiilor textile, două societăţi comeciale care activează şi în judeţul Teleorman (…) au notificat ITM Teleorman asupra intenţiei de a proceda la concedieri colective, în perioada decembrie 2018- ianuarie 2019“, a declarat directorul ITM Teleorman, Emil Ciobanu.
Concedierile au loc pe fondul scăderii numărului de comenzi şi a situaţiei financiare tot mai instabile a celor două firme.
În cazul în care vor exista suspiciuni de încălcare a legislaţiei muncii, ITM Teleorman va face controale tematice, care vor avea în vedere respectarea de către angajatori a prevederilor legale referitoare la derularea procedurii de concediere colectivă, prin raportare la prevederile Codului Muncii şi ale contractului colectiv de muncă aplicabil, fiind posibilă aşadar chiar şi o consultare cu salariaţii.
Cele două companii fac parte din rândul marilor angajatori ai judeţului Teleorman. Una dintre cele două companii a fost premiată de municipalitatea din Alexandria pentru activitate şi contribuţia la bugetul local al reşedinţei de judeţ.
Este prima dată când cele două companii de confecţii textile fac disponibilizări de o asemenea amploare.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!