“Dacă se creşte la capacitate de 100%, se poate să existe măsuri suplimentare. Pentru că acum, până la 50%, nu există mai multe măsuri implementate. Aşa că, dacă vrem să creştem în următoarea perioadă, în condiţiile epidemice care sunt, probabil că pentru a creşte capacitatea vor trebui să fie anumite condiţii. Dar aceste condiţii se discută în cadrul comitetului şi o să revenim cu ele “, a declarat Raed Arafat.
Acesta a adăugat că o decizie finală privind restaurantele se va lua până la data de 1 iunie.
Şeful DSU a subliniat că, în prezent, în zonele cu incidenţa sub 1,5 îmbolnăviri la mia de locuitori este permis un grad de ocupare în restaurante de 50%, cu acces necondiţionat.
“În zonele sub 1,5 incidenţă, avem până la 50% fără să spunem că sunt vaccinaţi sau nevaccinaţi. Deci, nu ştiu unde aţi văzut că noi obligăm să fie doar vaccinaţi, pentru că în hotărâre şi peste tot spune că sub 1,5 la mie incidenţă ai capacitate de restaurant 50% în interior, fără condiţionarea vaccinării, aici nu s-a condiţionat, vorbim când va creşte mai mult, când va creşte capacitatea mai mult în mod experimental, şi aici se cere într-adevăr vaccinarea sau testele, să fi fost bolnavi cu SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile, dar nu mai puţin de 15 zile”, a explicat Arafat.
Acesta a punctat că autorităţile nu au discutat încă despre varianta “compartimentării restaurantelor pentru vaccinaţi şi nevaccinaţi”, întrebat despre faptul că se vorbeşte în spaţiul public despre acest lucru.
“Nu s-a luat nicio decizie, nu s-a discutat încă o astfel de măsură, aşa că e prea devreme să vorbim dacă va fi aşa ceva, sau să confirmăm, sau să infirmăm. Se discută în spaţiul public. La acest moment, ce v-am comunicat sunt cele trei variante: vaccinat, testat – în condiţiile pe care le-am zis, sau ai avut boala în ultimele 90 de zile, dar nu mai puţin de 15 zile”, a declarat Arafat.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XOare ROMANIA nu are oameni ROMANI, care pot lua decizi pt tara noastra ? De ani de zile acest individ spune ce este bine si ce nu. Pana la urama va fi si EROU NATIONAL. iNTREBAREA MEA ESTE : La EL in SIRIA sunt persoane straine care iau decizi si populatia le accepta ???
-
Da ,poate un Ortodox da acela este ultranaționalist si dacă ceva nu le convine poporul arab îi ia cu
…pietre și bolovani,Aviz….
Măi ,nu stiu ce să mai cred…oameni ăștia ne cred un popor de tâmpiț si de prosti; cine crede ei că îi mai bagă in seamă cu atâtea prostii,” ducețivă și vă vaccinați ,noi vă mai dăm un capăt de funie ca să vă spânzurați( vă deschidem parțial barurile,restaurantele etc cealaltă jumătate după ce se mai vaccinează câțiva,iară duceți-, va și vă vaccinați ca sa puteți călători …liberi,,mai duceți-va incă o dată si aveți drumul liber către…iad,dar asta inca nu a zis nimeni,urmează) de ce se pune presiunea asta mare cum nu a fost nici o data in istoria omenirii ,totul a rămas la latitudinea fiecăruia,acum drpturi tot mai puține,constrângeri cât mai multe,au inceput vaccinarea și a bieților copii,copilasi nevinovați ,vă dă speranțe false că dacă vă vaccinați vom reveni la normal…nu mă frate asta nu va mai fi in veci,treziți-vă sau adio libertat! vom fi inchiși mai departe,arestați la domiciliu,vom purta măști numai așa ca să vedem noi cine e șefu’ și vom fi obligați să păstrăm distanțare socială ,izolați ca să ne poată controla mai bine in urma vaccinărilor pe fiecare in parte,dar din păcate vorbesc ca televizorul….mulți sun adormiți sau comozi ba mai dă fuguța să se vaccineze….CĂ E GRATIS !!! Bravo națiune de adormiți mergeți fuguța la vaccinare că apoi vă dăm liber la megaconcerte nemaivazute și nemaiauzite și veți plăti cu 1/ 2 litu de sânge…..cum s-a mai intâmplat .😄😄😄😄😄😄👍
“În zonele sub 1,5 incidenţă, avem până la 50% fără să spunem că sunt vaccinaţi sau nevaccinaţi.,, …… pai fwtu ti moslemul ma tii sa ti fwt de cretin , sub 1,5 la mie poate sa fie si 0,001 , deci tot capacitatea de ocupare a restaurantelor , localurilor va fii de max .50 % … si multi idioti vor sari ca ce ti trebuie local sau restaurant , cretini care in viata lor probabil nu au facut o calatorie mai lunga de 1 ora , insa cand esti la drum lung , poate doresti sa opresti pt o scurta pauza la un local , sa bei o cafea sau sa mananci o ciorba calda , etc. insa vine gunoiu de moslemul pwlii si ti spune , STOP ! e incidenta de o,5 la mia de locuitori , ori astepti sa se degajeze localul ori mergi mai departe !!! …. tara de cretini care nu au gasit un nativ pt functiile cheie ci au nevoie de rahat de camila care sa i conduca