„Perioada premergătoare sărbătorii pascale reprezintă un moment de vârf pentru activitățile comerciale, astfel că echipele de comisari ai ANPC desfășoară acțiuni de control, în toată țara, privind modul de comercializare a produselor specifice acestei perioade.
Sunt verificate produsele alimentare de post, pește și preparate din pește, carne, în special carne de miel, preparate din carne, cozonac, produse de patiserie, ciocolată, produse din ciocolată, produse pe bază de cacao și grăsimi vegetale (tablete, figurine), vopsea de ouă, vin și băuturi alcoolice”, transmite directorul general Paul Anghel pe Facebook.
Acordați o deosebită atenție produselor pe care doriți să le achiziționați.
Carne
Cumpărați carne numai din măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe. Carnea trebuie să prezinte ștampila sanitară-veterinară. Trebuie să fie fermă și elastică și să prezinte la suprafață o peliculă uscată, de culoare roz până la roșie. Carnea achiziționată se va transporta în condiții igienice, cât mai repede și se va depozita la temperaturi de refrigerare.
Evitați cumpărarea de carne de la persoane și din locuri neautorizate, din „portbagajele mașinilor”, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic.
Ouă
Verificați data expirării care este înscrisă pe ambalaj, categoria de calitate, categoria de greutate. La spargere, ouăle nu trebuie să prezinte albușul tulbure sau amestecat cu gălbenușul. Ouăle de consum trebuie să prezinte coaja intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri și mirosuri străine. În cazul ouălor vândute în vrac, trebuie comunicate vizibil, cu ușurință și perfect lizibil, informațiile privind:
- categoria de calitate (A);
- categoria de greutate (clasamentul ouălor din categoria A în funcție de greutate): XL – foarte mare: greutate mai mare sau egală cu 73 g; L – mare: greutate mai mare sau egală cu 63 g și mai mică de 73 g; M – mediu: greutate mai mare sau egală cu 53 g și mai mică de 63 g; S – mic: greutate mai mică de 53 g;
- o indicație a metodei de creștere a găinilor;
- o explicație a semnificației codului producătorului;
- data de valabilitate minimă.
Vopsea de ouă
Pe eticheta produsului trebuie să se găsească: numele și adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucțiuni de utilizare și data durabilității minimale.
Atenție! La vopsirea ouălor nu utilizați vopsea pentru alte destinații, precum cea tipografică sau pentru textile. Utilizarea altor tipuri de vopsele poate prezenta un real pericol pentru sănătate.
Produsele de patiserie (checuri, cozonaci etc)
Cumpărați produse numai din locuri autorizate. Spațiile de comercializare trebuie să fie în permanență curățate și bine întreținute.
Produsele de patiserie trebuie să aibă menționate pe etichetă, obligatoriu, lista ingredientelor alergene, precum și prezența anumitor premixuri, în compoziție, sau a unor ingrediente care le înlocuiesc pe cele clasice. Pentru produsele de patiserie preambalate, data durabilității minimale este stabilită de producător și se va inscripționa pe etichetă/ambalaj.
Ciocolată și produse pe bază de cacao și grăsimi vegetale (tablete, figurine)
Se menționează, în mod obligatoriu, conținutul de cacao. Verificați starea ambalajelor și încadrarea produselor în data durabilității. Etichetele acestor produse trebuie să conțină următoarele informații: denumirea produsului, numele și adresa producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului.
În cazul produselor din import, se vor înscrie numele și adresa importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România, data durabilității minimale, cantitatea netă și condițiile de depozitare. Toate produsele din import trebuie să fie însoțite de etichete cu elementele de identificare și informare în limba română.
Ciocolata proaspătă trebuie să prezinte o suprafață lucioasă, nestratificată și fără pete, să fie onctuoasă, casantă la rupere fără senzație de rugozitate la masticare, culoare și gust specific, iar drajeurile trebuie să aibă suprafața netedă, lucioasă, uscată și nelipicioasă.
Vin și alte băuturilor alcoolice
Verificați aspectul lichidului: culoare corespunzătoare sortimentului, limpede, fără depuneri sau impurități. Conținutul etichetei trebuie să cuprindă: denumirea sub care se vinde produsul, denumirea și adresa producătorului sau a importatorului sau a îmbuteliatorului, volumul net, concentrația alcoolică, o informație privind lotul, data durabilității minimale pentru băuturile alcoolice cu concentrația alcoolică mai mică de 10% vol.
Pentru vinuri, eticheta trebuie să mai conțină următoarele informații: categoria de calitate, indicația geografică sau denumirea de origine controlată pentru vinurile de calitate superioară, tipul vinului, în funcție de conținutul de zaharuri.
În urma acțiunilor de control desfășurate în anii anteriori la comercializarea produselor specifice sărbătorilor pascale, comisarii ANPC au descoperit ouă expirate, sparte, crăpate sau murdare, acoperite de corpuri străine; afișe cu informația „cozonac tradițional”, „pască tradițională”, fără ca operatorii economici să dețină atestat pentru produse tradiționale; informații ce puteau induce în eroare consumatorul: prezentarea preparatelor din carne ca fiind „produse țărănești”, dar la care s-au folosit de fapt dextroză, conservanți (azotit de sodiu), antioxidanți (acid ascorbic), potențiator de gust (monoglutamat de sodiu).
S-au găsit la comercializare părți de carcasă miel netoaletată, cu urme de blană, organe de miel congelate ambalate la pungi de 1 kg expuse, în vederea comercializării, în ambalaje deteriorate (sparte) şi fără clipsuri care să închidă ambalajul.
SURSA: TION.RO
Trimite articolul
XMultumim de indicatii…,dar toate sint asa de scumpe…
MAi bine ati spune cate contriale ati facut pe saptamana in unitatile alimentare si in piețele agroalimentare din Arad si judet si ce rezultate ati obtinut. Ca de indicatii pretioase nu ducem lipsa sa fie clar.