Compania națională de poștă le recomandă celor care primesc SMS-uri sau e-mailuri în numele companiei să nu deschidă mesajul sau, cel puțin, să nu acceseze linkurile primite. Altfel, riscă să le fie furate conturile și datele personale. Poșta Română a transmis vineri, 5 mai, un avertisment ca urmare a unui val de sesizări de acest gen.
„Destinatarii trebuie să fie extrem de vigilenți când primesc astfel de mesaje de la numere necunoscute. Îi asigur că Poșta Română este foarte atentă și riguroasă în utilizarea datelor lor personale, iar strategia noastră de digitalizare integrală a infrastructurii și a serviciilor pe care le oferim conține inclusiv o componentă puternică de protecție a datelor clienților”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română.
Metoda folosită de hackeri
Potrivit reprezentanților Poștei Române, hackerii folosesc următoarea metodă:
- De pe un număr de telefon de România trimit un SMS prin care destinatarului i se aduce la cunoștință faptul că trebuie să primească un colet, dar adresa este incorectă;
- Apoi, este indicat un link care are în componență cuvintele „posta”/„post” și/sau „romana”;
- După accesarea link-ului respectiv se solicită date personale (adresă poștală, adresă de e-mail, număr de telefon) și se generează o interfață de plată asemănătoare oricărui alt portal, specific plaților pe internet;
- Prin intermediul acesteia este solicitată o sumă simbolică;
- După completarea datelor cerute de interfață (număr card, data expirării, titular card, codul de siguranță), destinatarul primește un cod bancar. Sub această interfață se ascund, de fapt, hackerii, care introduc datele cardului în aplicația specifică, sustrăgând, astfel, banii.
„Din acest moment, hoții cibernetici vor putea să facă plăți online la terminale POS sau să scoată bani de la ATM-uri, fără a avea nevoie de PIN-ul destinatarului. Sunt folosite chiar expresii de siguranță proprii băncilor, precum: «nu comunica nimănui…». În momentul în care este introdus codul transmis de bancă, banii de pe card dispar. Atragem atenția că Poșta Română operează exclusiv cu site-ul său oficial și cu pagina de Facebook: www.posta-romana.ro, www.facebook.com/CNPR.Compania.Nationala.Posta.Romana, Orice altă variantă de nume de website care ar putea părea oficial şi real, nu aparține Companiei noastre şi nu trebuie accesat”, atrag atenția reprezentanții companiei.
Ce trebuie făcut dacă primiți un mesaj suspect
Reprezentanții companiei le recomandă celor care primesc mesaje suspecte să nu deschidă mesajele respective și să le marcheze ca spam. În niciun caz nu trebuie accesate linkurile primite.
Singurele adrese de e-mail cu care Compania Națională Poșta Română comunică cu publicul sunt: suportclienti@posta-romana.ro și noreply@posta-romana.ro. Ar fi menționat că Poșta Română nu solicită clienţilor să furnizeze date cu caracter personal, informații bancare confidențiale referitoare la conturile personale, numere de card sau coduri PIN şi nici realizarea de plăţi online ale unor taxe vamale.
Sursa: Tion.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!