Şoferii vor putea să se adreseze propriului asigurător la care au încheiat asigurarea RCA pentru a recupera daunele produse într-un accident auto de care nu sunt vinovați, urmând ca asigurătorul său să-și recupereze în totalitate sau în parte sumele achitate de la asigurătorul RCA al mașinii șoferului vinovat de producerea accidentului, se arată într-un proiect de ordonanță de urgență care introduce decontarea directă obligatorie la contractele RCA.
Sunt însă cinci condiții care trebuie îndeplinite cumulativ pentru aplicarea acestor reguli. O primă condiţie este ca accidentele auto să se fi produs pe teritoriul României. De asemenea, vehiculele implicate în accidentele auto sunt înmatriculate/înregistrate în România, prejudiciile au rezultat în urma unui eveniment produs exclusiv între două vehicule, ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la data evenimentului şi din accident s-au produs prejudicii exclusiv vehiculelor.
Decontarea directă este în prezent un serviciu facultativ, prevăzut în contractul RCA, care permite, contra unui tarif suplimentar, ca în caz de daună provocată din vina unui terț să te adresezi propriului asigurător RCA, urmând ca acesta să întreprindă demersurile necesare avizării, constatării și despăgubirii daunei respective. Ulterior, asigurătorul tău RCA își recuperează banii de la asigurătorul RCA al șoferului vinovat de accidentul auto.
Acest serviciu de decontare directă între asigurătorii RCA va deveni obligatoriu, potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență supus dezbaterii publice de Ministerul de Finanțe.
SURSA: BIHON.RO
Trimite articolul
Xaoleu mamă sa vezi aici bulibaseala cand e vorba de plata ha!ha!
-
durere va fi !!!! sa vedeti cum se vor intelege cei de la Tiriac cu cei de la Euroins sau City Insurance. De aici procese intre asiguratori la greu …… au mamaaaaa ce urmeaza, dar pentru noi, soferii disciplinati nu ar trebui sa fie mari probleme, decat sa fim atenti si sa ne cumparam o polita RCA la o firma puternica, solvabila, cu lichiditati. Probabil asta s-a si urmarit, chiar daca pretul va fi mai mare.
Prea mult timp…au încasat doar și nu au șoferiță nimic…in afara de întârzieri pentru beneficiar! Ei lasă că acum au timp să se înțeleagă între ei!
Adică acum nu mai pot să-și bata joc de oameni firmele lui peste prăjit care nu plăteau reparațiile cu lunile.
Abuz, abuz, abuz.
Din nou, alta mizerie userico-liberalo-moghioreasca! De ce nu spuneti madame Simona ca politele de asigurare se vor scumpi cu peste 20%….aici e bataia pestelui, ne umfla la buzunare excrocii din alianta! Si prostovanii rroumeni refuza sa iasa la proteste…..