În perioada 30 martie – 01 aprilie, „circulaţia aerului se va face din sector preponderent sud-vestic şi sudic, iar spre final vestic, astfel că va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical, încărcată cu particule de praf cu origine sahariană, îndeosebi către sudul şi sud-estul Europei, inclusiv în zona României”, transmite ANM.
Concentraţiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mai reduse în comparaţie cu cele din sudul Peninsulei Italice şi al Peninsulei Balcanice.
Depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, începând de joi (31 martie) în vestul, centrul şi nordul ţării, apoi, pe arii restrânse şi în rest.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XTeleviziunile anunta ploi abundente. Asta e ca sa nu ne tot suparam ca Aradul e plin de praf si gunoaie , cu strazi nematurate sau de se matura din cand in cand, nu se ridica gramajoarele de praf si gunoaie arauncate de trecatori pe trotuare , nicidecum in laditele colectoare de pe stalpi