Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu. Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susţinere la nivelul societăţii, susţinându-se consolidarea egalităţii de gen şi a rolului major al personalităţilor feminine în istoria şi societatea românească.
Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm şi culoare predominant verde oliv.
Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brânduşe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociaţiei Cercetaşii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre şi litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECIˮ, semnăturile guvernatorului şi casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR şi în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ, data punerii în circulaţie „1 decembrie 2021ˮ, valoarea nominală în cifre „20ˮ, se precizează într-un comunicat al BNR.
Pe reversul bancnotei compoziţia grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărăşeşti, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre şi litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, sigla BNR poziţionată în dreapta sus şi stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILORˮ, seria şi numărul tipărite cu cerneală neagră şi caractere de aceeaşi înălţime, în partea stângă pe verticală şi cu cerneală roşie şi caractere de înălţime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.
În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă – unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar. Imaginea bancnotei împreună cu toate aceste elemente de siguranţă vor fi prezentate în conferinţa din 26 noiembrie.
Punerea în circulaţie a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăţilor în numerar către instituţiile de credit/Trezoreria Statului.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XDeci statul a trebuit sa imprime bani noi ca nu mai au la buget, plus ca si inflatia creste zilnic, dar ca noi oile sa nu ne prindem, zice ca scoate bancnote noi…
Oare o sa scoata si bancnote de 1000 lei in circulatie? Ca bancnota de 500 lei au intentionat sa scoata din circulatie ca cica se platesc prea multe ilegalitati, trafic de droguri, bani pt mafie, etc. Dar acum cu inflatia peste un an poate o paine o sa coste 100 lei, atunci o sa avem nevoie si de bancnote de 500 lei si 1000 lei, poate si 2000 sau 5000 lei.
-
Urmează moneda de 69 de bani! 🙂
-
La restaurant cind mi-au adus nota de plata de 74 de lei , i-am dat ospatarului 2 bancnote de 37 de RON , si plus ca bacsis o bancnota de 7 RON. Toata lumea a fost super multumita.
-
ai incercat sa fii ironic, dar nu a functionat. cel mai probabil esti in evidentele spitalului de psihiatrie…
-
-
Aveți mare grijă, în stânga sus, deasupra valorii de 20 lei se află un vortex care vă extrage ultimile celule cu inteligență din “creiere” și le va transferat automat în calota craniană a lui Bile Geiț și ăla de la Amazon, na, uite că mie mi le………
Seamănă cu Raluca Turcan când nu-și mai vopsește claia de păr
-
PAI O FI EA DAR SI-A PUS OCHELARI
21, 57 de țechini!
ala e valeriu gheorgitza, cordonatorul vaccinarii lu peste prăjit 🤣🤣🤣
unii se plictisesc rau. mosu ala de la bnr nu ar trebui sa faca loc la altii mai tineri si mai ancorati in prezent? zic si eu… o fi el destept, dar tot timpul a fost prea destept si a protejat doar bancile nu si clientii lor. fiindca el stie ca daca clientii sunt puternici, bnr nu are nimic de castigat in mod direct, dar daca bancile sunt puternice, bnr pastoreste o clica de banci care au banii romanilor. pacat ca nu au pus in ultimul 30 de ani cetateanul in fata bancilor, poate acum eram mai bogati.
Foarte usor de falsificat bancnota asta. Deja e plin orasul de falsuri.
zici tu ceva …………
bancnota de 25 de lei cum a fost mai de mult cand o scoateti ?
-
din pacate nu exista bancnota de 25 Euro, asa ca nu e interesant asa ceva. Cea de 20 era ce ne mai lipsea noua, ca sa ne aliniem la bancnotele Euro. Nici nu vreau sa stiu cat deficit financiar si cat timp ”pretios” al politicienilor a provocat aceast tam-tam. Asta ii lipsea poporului, bancnota de 20 de lei si impacarea ”discriminarii”…..penibil.
A ajuns puie monta pe bancnote?
Nu vi se pare că fotografia eroinei Ecaterina Teodoroiu seamănă cu Raluca Turcan, inteligenta de la Ministerul muncii ?