ARAD. Finanțele au anulat, cel puțin până la sfârșitul acestui an, sprijinul financiar acordat angajaților pentru acoperirea cheltuielilor cu educația timpurie a copiilor. Facilitatea fiscală a fost introdusă în modificarea Codului Fiscal din luna noiembrie, însă de atunci nu au apărut normele de aplicare. Dat fiind faptul că modificarea era făcută prin Codul Fiscal angajatorii au putut acorda această facilitate angajaților, chiar și fără acele norme. Din păcate, însă, după doar trei luni, Ministerul Finanțelor a suspendat această facilitate. Decizia a fost publicată deja în Monitorul Oficial.
Fără modalitate de aplicare
Ordonanța de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 315 din 29 martie 2021, în sumar făcându-se precizarea că Ordonanța se referă la anumite măsuri fiscale, „precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal”. În preambulul Ordonanței de urgență se specifică, printre altele, că s-a luat în considerare „necesitatea revizuirii măsurii privind stabilirea unui stimulent fiscal pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit care efectuează cheltuieli cu educația timpurie, având în vedere, pe de o parte, numeroasele controverse apărute în procesul de aplicare, rezultând blocaje în punerea în practică a dispozițiilor întrucât insuficiența actualei reglementări nu permite identificarea modalității de aplicare, și pe de altă parte, faptul că menținerea actualei reguli influențează în mod semnificativ veniturile bugetare, în contextul în care la momentul adoptării nu s-a indicat sursa de finanțare a acestei facilități fiscale”. Rezumând, Ministerul Finanțelor deși a inițiat această măsură fiscală, nu a prevăzut-o la capitolul cheltuieli în bugetul național, astfel că punerea în aplicare ar duce la creșterea unor cheltuieli care nu vor putea fi acoperite.
În continuare, în Ordonanța de Urgență formularea privind facilitatea fiscală anulată este una care doar indică prevederile legale:
„Aplicarea prevederilor art. 25 alin. (4) lit. i 1) și i 2), art. 76 alin. (4) lit. x) și art. 142 lit z) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se suspendată începând cu data de 1 aprilie 2021 și până la data de 31 decembrie 2021 inclusiv”. Articolele la care se face referire sunt tocmai cele introduse prin ordonanța 239 din 6 noiembrie 2020: „La articolul 25 alineatul (4), după litera i) se introduc două noi litere, literele i^1) și i^2), cu următorul cuprins: i^1) cheltuielile privind funcționarea unităților de educație timpurie aflate în administrarea contribuabilului sau sumele achitate de contribuabil pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie aflate în unități care oferă servicii de educație timpurie, conform legislației în vigoare; i^2) contribuabilii care efectuează cheltuieli cu educația timpurie scad din impozitul pe profit datorat cheltuielile cu educația timpurie conform lit. i^1), dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil. În cazul în care suma depășește impozitul pe profit datorat, diferența va fi scăzută, în ordine, din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate”.
În concluzie, după doar trei luni de aplicare, Finanțele renunța la una dintre cele mai bine-primite măsuri de către angajați. Suspendarea – deși temporară, poate avea soarta altor beneficii care deși adoptate au fost suspendate cu termen veșnic prelungit, fiind de fapt doar o intenție de a aplica o facilitate fără a avea și o acoperire în buget.
Ministrul și măsurile de sprijin
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a făcut un singur anunț public în urma adoptării acestei ordonanțe, însă s-a referit doar la măsurile de sprijin adoptate:
„Am susținut în ședința de Guvern de astăzi o serie de măsuri menite să vină în sprijinul mediului de afaceri, în contextul incertitudinii economice legate de evoluția pandemiei Covid-19: *scutirea de la plata impozitului specific unor activități datorat de operatorii economici care activează în domeniul HORECA, pentru încă 90 de zile, începând cu 1 aprilie 2021; *prorogarea termenului de depunere a cererii de restructurare de la 30 iunie 2021, la 31 ianuarie 2022; *extinderea termenului până la care contribuabilii pot beneficia de rambursarea TVA cu control ulterior, de la 31 martie 2021, la 31 ianuarie 2022; *contribuabilii pot beneficia în continuare de ștergerea accesoriilor fiscale (cum ar fi dobânzile și penalitățile), cu condiția plății debitelor principale și a îndeplinirii celorlalte criterii menționate în legislație, până la data de 31 ianuarie 2022; *facilitatea de eșalonare la plată, în formă simplificată, a obligațiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgență se menține până la 30 septembrie 2021”, a transmis ministrul.
andreea.pintea@informmedia.ro
Trimite articolul
XHa ha ha….oare boii si vacile ce au votat pnl/usr ce parere au acum? Sau ei n-au nici o treaba, muia e desertul lor zilnic…
-
esti pr0st Charlie