Un bărbat de 37 de ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins de poliţiştii şi procurorii DIICOT din Bistriţa-Năsăud că transporta pe bancheta din spate a maşinii 6 kilograme de canabis.
Potrivit unui comunicat al IPJ Bistriţa-Năsăud, poliţiştii au oprit în trafic o maşină în care se aflau o femeie de 35 de ani şi un bărbat de 37 de ani, ambii din localitatea Şieu Măgheruş.
În urma controlului efectuat, pe bancheta din spate a maşinii, poliţiştii au descoperit un bagaj în care se aflau 12 pachete vidate care conţineau o substanţă vegetală de culoare verde. În urma analizelor de laborator, s-a stabilit că este vorba de 6 kilograme de canabis.
Cele două persoane au fost duse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, unde au fost audiate. Procurorul de caz din cadrul DIICOT Bistriţa-Năsăud a dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru trafic de droguri de risc şi complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc.
Ulterior, magistraţii Tribunalului Bistriţa-Năsăud au dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!