Potrivit sentinţei Tribunalului Satu Mare şi postată pe portalul instanţelor, lui Răzvan Rentea i se interzic şi mai multe drepturi pentru o perioadă de 5 ani.
”Tribunalul Satu Mare condamnă pe inculpatul Răzvan Rentea pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi interzicerea unor drepturi pe o durată de 5 ani ca pedeapsă complementară. Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în SDGJ în condiţiile legii. Obligă inculpatul la plata sumei de 7.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”, se arată în documentul citat.
Gheorghe Rentea, în vârstă de 59 de ani, soţia sa Niculina Rentea, de 56 de ani, şi Viorica Apan, mama Niculinei Rentea, de 80 de ani, au fost ucişi în data de 23 noiembrie 2017 în casa din localitatea Apa, judeţul Satu Mare.
Principalul suspect, Răzvan Rentea, fiul Niculinei şi al lui Gheorghe Rentea, respectiv nepotul Vioricăi Apan, a fost reţinut câteva zile mai târziu. El nu a recunoscut fapta.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!