Totul s-a petrecut duminică seară, în Calea Șagului din Timișoara, relatează jurnaliștii TION.RO. Cei doi tineri de 22 și 19 ani au intrat în conflict cu bărbatul de 59 de ani în trafic. S-au șicanat în prima fază, iar apoi au coborât la bătrân și l-au luat la bătaie. I-au lovit mașina și oglinda, apoi l-au lovit.
Cei doi tineri au sărit apoi în mașina lor și au plecat de la fața locului însă victima a sunat la 112 și a anunțat poliția despre agresiune. Tinerii au fost reperați, la scurt timp după aceea, în Calea Girocului din Timișoara și au fost opriți de un filtru de poliție.
Oamenii legii i-au legitimat și au observat că cel de 22 de ani, aflat la volan, avea un comportament suspect. Au decis să îl testeze, iar aparatul a indicat faptul că tânărul se afla sub influența drogurilor.
Oamenii legii i-au deschis un dosar penal șoferului pentru conducere sub influența substanțelor psihotrope, iar cazul a fost transmis polițiștilor de la crimă organizată pentru continuarea cercetărilor.
Bărbatul de 59 a depus plângere împotriva agresorilor, iar aceștia vor fi cel mai probabil cercetați pentru lovire sau alte violențe, dar și pentru distrugere.
Sursa: TION.RO
Trimite articolul
Xzic la general, lasa ca si batranii conduc foarte haotic, merg cu 30 pe banda a doua. ca pietoni trec pe rosu si prin locuri nemarcate fara sa se asigure.
-
Vorbesti să nu taci. In general persoanele in vârstă conduc mult mai prudent decât multi tineri.Am exemplu si in familie unde amândoi părintii sofează de peste 25 respectiv 19 ani fără să fi avut vreun accident sau măcar tamponare. Sigur există si exceptii ca peste tot.
Ia fă tu o socoteală dacă iti dă mâna să vezi câti tineri soferi au facut accidente grave sau mortale comparativ cu persoanele mai in vârstă măcar in ultimii 2-3 ani si apoi postează prostii
Pleacă mă d-aici.
Mai rau ca la Vaslui,vai de capul cimisorenilor ce oras de kkt au.
In situatii de acest gen cum se poate apara un om?
ori sa ia cu tine un caine puternic care sa te apere, ori spray lacrimogen ( daca e voie) alta solutie nu vad.
-
Este permis sa purtati si sa folositi spray lacrimogen in caz de legitima aparare.
-
Bun ce zice cetăteanul dar de unde se poate cumpăra asa ceva. Mama mea a fost lovită pe stradă cu o palmă si i s-a luat poseta Era după masa anul trecut după ce a iesit de la cimitir unde a fost să facă curătenie la mormântul bunicului Nu atât banii că avea la ea cca 60 de roni ci vânătaia de la ochi a durut mai tare
Dacă avea spray se putea apăra zic eu
Mi-e frică si acum pt ea că lucrează pe schimburi si ajunge seara acasa uneori pe intuneric .
-
daca la 59 de ani e “un batran”, la 70 poate il va numi “o mumie” .. drogat si reporterul ..