Potrivit deciziei BEC, Miron Cozma a depus, în termen, doar o cerere de admitere a candidaturii independente.
BEC menţionează în decizie că Miron Cozma a susţinut că lista susţinătorilor necesară în vederea înregistrării candidaturii la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024 a fost lăsată în custodia Autorităţii Electorale Permanente şi a Biroului Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2019 şi a precizat că aceasta cuprinde 311.436 de semnături organizate în 50 de dosare. Miron Cozma a solicitat valorificarea acestei liste din 2019, iar BEC menţionează că lista susţinătorilor depusă la scrutinele precedente nu poate reprezenta îndeplinirea condiţiei prevăzută de lege.
De asemenea, candidatul nu a depus, pe lângă lista susţinătorilor, nici declaraţia de acceptare a candidaturii, declaraţia de avere, declaraţia de interese, declaraţia pe propria răspundere în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, se mai arată în decizie.
Miron Cozma are drept de contestaţie la Curtea Constituţională în termen de 24 de ore de la momentul afişării publice a acestei decizii.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XBine că nu a venit cu semnături strânse pe durata mineriadelor conduse de el sub privirea călăuzitoare a tovarășului Ion Iliescu 😁