Ieșit în prima conferință de presă ca președinte al Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan a anunțat că va rări semnificativ schema de personal a instituției, potrivit bihon.ro.
„Suntem nevoiți să reorganizăm instituția, astfel încât cheltuielile de personal care ating valori foarte mari, să fie reduse la valori acceptabile”, a spus el.
Noua organigramă se va vota în plenul ședinței ordinare a CJ Bihor de joi, Bolojan a precizat că aceasta este doar „prima etapă, după care vom trece și la celelalte etape din subordinea Cj sau în coordonarea acestuia”.
Astfel, de la 174 de posturi ocupate, câte existau acum o săptămână, din 1 decembrie, ar urma să rămână 88. Reducerea, zice președintele, este de aproximativ 50%. Auditul prezentat de Bolojan pe schema de personal patronată de fostul președinte, Pasztor Sandor, arată că personalul era supradimensionat și încărcarea de muncă pe angajat era mică. Raportând, spre exemplu, numărul de dosare la Direcția Juridică din Primăria Oradea și la cea din CJ, „raportul este nefavorabil CJ”. Aceeași situație, zice el, se vede și în numărul de autorizații emise de Arhitectul Șef.
El susține că a găsit în CJ Bihor Structura de arii protejate care de doi ani de zile nu mai are acoperire în realitate, ariile protejate fiind gestionate la nivel național prin ANANP. Bolojan mai zice că în cadrul CJ funcționau structuri paralele: o Directie de turism dar și Agenția de management a destinației. El aruncă și o cifră impresionantă: cheltuieli de personal de 270 mii euro pe lună!
Noua echipă susține că a găsit „dezorganizare totală la Fonduri Europene, unde nu există o structură care să le centralizeze pe toate, sunt proiecte fără manager de proiect”.
Opinia sa este că CJ va funcționa mult mai bine cu organigrama redusă.
În plus, flota auto a instituției numără 27 de mașini, dintre care o parte vor fi casate, din cauza vechimii.
Trimite articolul
XPDL-ist sadea. numa asta stie, sa taie salarii posturi si sa dea afara. raman familii fara venituri din cauza petrovistului ;P
taci ca-i bine 😀
-
…vorbeste “capușa de bani publici”!
Daca va plangeti de lipsa de venituri, marsh la privat, SA VA MERITATI BANII câștigati !-
Le e frica de munca!S-au obisnuit cu cersitul de la STAT!
-
ce sa faci la privat si sirienii fugari au spus ca se moate de foame in ro!daca muncesti trehuue sa poti trai decent la privat in ro ti se incalca toate drepturile!
-
Daca nu ar exista munca in domeniul privat,de unde vi-ati lua salariile?
-
Sirienii gunoaie umane.buon exemplu.putori umane.
-
exact asta spun niste gunoaie se plangeau de romania iti dai seama cum sunt tratati romanii…
-
-
Sirienii ar face bine sa se intoarca in tara lor, acasa, unde se pare ca nu mureau de foame de au avut mii de euro sa plateasca migrarea in Europa de vest dar-plasa!- i-au adus traficantii in est .
-
-
rac ăsta o fi de la Regia de Apa-Canal ! O regie unde le cam tremura chilotii acum,dac-a murit unchiul universal. Doamne,iarta-l,ca multi trantori a prasit acolo si le-a dat salarii disproportionat de mari si nemeritate. O regie intesata de nenumarate familiute ce trantoresc pe-acolo.
-
Justadevarat.dar la muncitori,pompino…..salar minimo .dar la amici politici si neamuri
-
Vise placute
-
Mekholt Bana,traiasca Borha interimar pe viatza.Speram ca nem lunga.
-
…ai uitat de cei de la CET ! tot salariati de lux de la bugetul local !
-
-
-
Sunt mii de locuri de munca!Am omis sa spun insa ceva:ACOLO TREBUIE SA MUNCASTI PENTRU LEAFA!!!!!!!!!!!!!
-
apropo, “Monica” ,tu de ce nu mergi sa muncesti, ci ne-o freci la rece,toata ziulica pe aici ?? Ocupa si tu un loc de munca din alea “mii”…prost platite !
-
Eu muncesc!!!De 35 de ani!De 20 de ani muncesc in domeniul privat ca sa poata lua trantorii de la stat salariile!
-
ca sa dormi linistita, niciun leu din munca ta nu merge in salariu vreunui bugetar, mai studiaza cum se invart treburile dar probabil faci parte din categoria celor care cred ca au pus coada la pruna.
-
Stimate”anonim”nu ma intereseaza”cum se invart lucrurile”!Statele de plata de la STAT”sunt cam aglomerate”!Bani irositi in salariile celor care STAU se pot folosi in alta parte!Nu este permis ca in timpul programului de”lucru”sa mergi la coafor,la piata sau sa folosesti masina institutiei in interes personal!!!E ABUZ SI TREBUIE PEDEPSIT!
-
muncesti la naiba, ca toata ziua ne-o freci la rece pe aici…dai din gura ca o pz stricata,dar de muncit nu muncesti ! Esti una dintre frustratii care nu au fost capabili in viata lor sa promoveze niste examene si sa lucreze la stat ..Daca ai fost vita, stai la coada vacii, ce sa zic…
-
-
“Lewinsky”la STAT nu-i nevoie de examene!Toti prostii sunt adunati acolo!Du-te in mediul privat,acolo nu te tine nimeni daca nu muncesti,acolo nu poti lua atat de des concedii medicale si nici nu poti merge la coafor sau manichiura in timpul programului de servici!Comentariul tau demonstreaza gradul de inteligenta,educatia si pregatirea pe care o ai!Sunteti disperati ca va trebui sa va cautati locuri de munca mai putin confortabile!Apropo:la privat nu se poate sta !
-
In schimb, la privat se poate face EVAZIUNE FISCALA ,la greu…In plus ,privatii isi platesc angajatii cu salarii de mizerie si-i muncesc de ii rup ! Pentru tine, a respecta drepturile angajatilor este ceva neobisnuit, este un lux..
Sa stii ca NU TOTI care sunt angajati la stat pe pile…Sunt destui care au intret pe bune, CU EXAMENE GRELE PE CARE LE-AU PROMOVAT >>> fiindca ,vezi tu, angajatii de la stat nu sunt doar cei de la Primarie si Finante…Bugetari sunt si cei care lucreaza in structurile de aparare sau magistratii… Te asigur ca majoritatea celor care intra acolo trec examene foarte grele, pe care tu si alti “mari eroi de la privat” si evazionisti, NU le-ati fi promovat nici daca ati mai trai sapte vieti; dintr-un motiv foarte simplu: v-ati obisnuit sa faceti evaziune, si sa va bateti joc de angajati !! Comentariile tale omniprezente pe aici demonstreaza ca nu lucrezi, poate o fac angajatii pentru tine, iar tu stai si ne-on freci la rece toata ziua pe aici…Damane cum am stabilit: ramai la coada vacii !
-
-
-
-
la arad o angajam pe patricia dinga si o punem pe nevasta lui bibart la zona libera la aeroport …sinecurism pnlist
-
Ce asteptari ai??Normal,tr aim intro tzara de kakao.trezitziva!!!!
-
-
N-ar strica sa faca cineva si la Arad ,,curatenie,,pe la institutiile statului cu personal supradimensionat ca numar, cu o multime de taietori de frunze cu salarii uriase
in Arad sunt angajati vreo 300 in CJ, oare din ce cauza? e bine ca sunt angajati atatia taietori de iarba, bravo, eu zic sa mai angajati 300 sa fie 600, Aradul in frunte tarii, Aradul numero unu, Aradul cel mai tare din parcare, oare sunt homeoffice(in Grecia, Egipt)
Asta o sa ajunga presedintele Romaniei in cativa ani. Bagati bine la cap!
-
Doamne ajuta!
-
Nici o sansa cu retarzii ce voteaza cum le zice Antenele si altele….
-
Domnule Bolojan, tot respectul si consideratia mea !!!
Prin gestul dvs de ADEVARAT LIBERAL, dovediti cel putin 2 lucruri:
1. Ca respectati BANUL PUBLIC si nu il tocati cu tot felul de pile si relatii “taietoare de frunze la câini”;
2. Ca vreti cu adevarat o dinamica a evolutiei Judetului Bihor, iar aceasta nu se poate face decât cu o Echipa Dinamică si bine-închegată de Profesionisti.
Va doresc multa bafta la realizarea tuturor proiectelor (pt. ca, chiar meritati) !
PS: n-ati vrea cumva, dupa terminarea mandatului de 4 ani, sa candidati si la Arad ? 👃
-
Jos palaria ! Bolojan premier
-
Subscriu ! 👍
-
SUBSCRIU SI EU , Bolojan SA FIE Premier !!!
-
Atzi mai avut o pwula de Bogdan.Rares.si ce a facut?nimik.o pwla de om.gunoi uman.marka pnl.Visa SRL
-
-
Vise trezitziva,pulimea voteaza
-
Eu cred ca a facut disponibilizarile si pentru imagine. Boc-style, pentru cine isi mai aminteste cum a taiat din salariile, si-asa mici, cand avea posibilitatea sa nu o faca. In articol se spune cate persoane vor fi disponibilizate, dar nu spune in ce consta supradimensionarea, cate posturi pot exista la numarul de cetateni, conform normarilor in vigoare.
-
Cyti bati campii , sau ai memoria scurta si ai uitat de tot ce a fost la criza economica din 2008
-
Eu cred ca la tine, anonim, e memoria scurta ,sau faci pe prostul?? Dupa decizia CCR ,sasira petrovii bani de pensii…ca altfel le taiau si pe alea…Au mintit ca e criza, ca sa ciunteasca veniturile romanilor si , in acelasi timp, sa poata ei fura bugetul prin afacerile murdare din ANRP , cu Niro, casuneanu, clanul bashinescu si alti mafioti..
Daca nu venea PSD la putere, in 2012, ne scufundam cu toata Romania in marasm…Noroc cu guvernul Ponta ca a venit si au luat masuri de dezvoltare economica si de crestere a PIB ! A fost nevoie sa plece escrocii lui Petrov ,ca sa se gaseasca bani pentru oameni..Vedem ca si tu esti unul dintre infectii care inca mai propagandeaza acel regim de ODIOASA AMINTIRE !! tu, anonim, asadar , esti marele batator de campii,Cyti spune ADEVARUL !
-
-
-
Asa s-a intamplat si cu Boc ,a ajuns premier di l-au fu… pesedeii !!
-
Bravo, de ce in Oradea se poate si in Arad nu se poate?
-
Pentru ca Bolojan este nationalist , parerea mea !
Inca o lectie pentru CJ Arad…
-
Ar fi cazul ca Cionca sa vina cu cifrele pe Arad . Care e costul cu personalul ? Cate structuri paralele sunt? Care e valoarea adaugata a fiecareia ?
-
In institutiile administratiei municipiului si judetului ARAD se risipesc sume uriase;este o praduiala de neimaginat.Sute de angajati,salarii mari,cladiri inchiriate pentru ”birouri”,achizitii de gadjeturi performante pentru membrii familiei,etc.,lucrari publice de foarte proasta calitate si fara termene de executie,etc.Administratia falcista,mai periculoasa si mai distructiva ca virusul COVID!!!! ORGANIGRAMELE,”LA VEDERE”!!!!!
-
-
CJ Arad nu primeste lectii!Stie tot!Rezolva tot!E atotstiutor!Angajeaza pile,relatii si putori pentru ca fac munca de partid in timp ce sunt platiti din banii nostri!
Nu-i bai, ca vor fi angajati la CJArad!
Sa vina Bolojan si la Prefectura Arad !
Domnule Cionca, există acum un precedent. Nu mai sta pe gânduri, concediază jumătatea slabă a CJ. Cei ce rămân vor fi instantaneu de 5 ori mai buni și nu vei simți lipsa celor de care, până acum, doar aveau grijă ca și liftul să își facă treaba…
-
Vise placute
Nu cred sa fie dat afară cineva de la”stat” ,eventual mutat pe un alt post călduț tot la stat.Nu cred ca se vor duce la privat.
-
Ai vazut!?corect.
Se poate cumva lipi amaratul de Arad la Bihor? un referendum .. sau macar temporar, vreo 20 de ani, sa faca dl. Bolojan curatenie si aici
La Cj arad mai trebuie angajați că e multă treabă. Cine vreți so faca? Eu? Pai îmi ia tata ziua și așa stau prea mult. Vă dați sama că ajung la 10 la birou până la 11 beau cafa și la 3 tre sa plec. Când sa termini treabă. Așa că tre angajări. Daca stau după 3 când mai bag ture de oraș cu bemeveul?
Auci… asa ceva… ar trebui sa cutremure Romania.
Un om cu fler, un om cu coloana vertebrala, un OM….
La noi in Arad, slabe sanse….
Asa a inceput Bolojan si la primarie, acum multi ani. Din banii economisiti cu concedierea capuselor a inceput construirea unui pod nou peste Cris. Rezultatele se vad acum cu ochiul liber. Municipiul Oradea este cu mult peste majoritatea oraselor medii si mari din tara.
-
Exact…,nu-mi iasa din cap intrviul ala !!!
Sa declare PNL ca il face prim ministru si ii votez l parlamentare. Poate ne-ar numi si noua un prefect functional si ar mai face ordine la nivel national.
-
esti nebun pnl pnl aceasi meizerie
-
Just
-
Când îndrăznești să faci o comparație între Oradea și Arad, între ce a făcut fostul primar Bolojan și ce a făcut fostul primar Falcă, imediat sar ca arși postacii și lingăii de serviciu să critice și să găsească scuze. Da, Bolojan face curățenie, lucru cu care chiar Rareș Bogdan se mândrește pe Facebook prin postări multiple pe acest subiect. Oare de ce nu se agită nici Rareș Bogdan nici alții când este vorba să faci curățenie și în parohiile stăpânite ani și ani de zile de PDL-PNL ? Sau în aceste parohii consideră că nu este necesar? Eu zic că da, și aici ar fi neceasră o mare, mare curățenie.
Ar fi util de comparat cifrele ,având în vedere ca a fost și conducătorul primăriei Oradea ,câți angajați au fost și câți au rămas acolo .Oradea și Aradul fiind comparabile ca populație poate ca are mai muți oameni Oradea.Cu câți angajați lucrează primaria Oradea și cu câți primaria Arad.Apoi cu câți angajați lucrează consiliul județean BH și cu câți AR.Cele 2 județe fiind comparabile poate mai mare BH.Apoi trimiși cei de la audit din Oradea pt realizarea unui audit și la Arad la nivelul primăriei și al CJA și procedat în consecință. Se vede de ce Oradea este înaintea noastră ,la ei nu e risipa a banului public pt sinecuri pîl și relații pt posturi ce nu se justifica deloc.
sunt functionari la stat care merita tot respectul, dar acum discutam de amantele, nepotii si alti pilosi care traiesc pe banul public, practic si in Arad la CJA este un departament in care sunt angajati 9 functionari, 2 lucreaza si nici macar nu stiu cum arata ceilalti 7 .. e caz real. ei da ar trebui concediati si cei care i-au angajat anchetati . au salarii babane toti ..
-
Las’ ca verfica Dl. Cionca si face ordine :)))
Stima si respect Ilie Bolojan, te-am vrea macar 4 ani in Arad!
Sunt curios daca in Arad,capusele din fruntea consiliului pot lua exemplu de la Oradea,sau vor continua sa angajeze taietori de frunza la caini. Nu cred ca problemele consiliului Arad sunt mai cmplexe decit cele din Oradea,ci dimpotriva,iar realizarile Oradiei depasesc de departe asa zisele realizari din Arad,oras si judet abandonat de circa 12-15 ani in intuneric administrativ. Poate fostul somer Orban sa fi transmis ceva indicatii cu ocazia vizitei de lucru lichid in Arad.
-
Daca esti curios sa sti ca i-a transmis, ar fi zis asa, “pastrati amantele, pilele&pdl si debutantii iar pe cei profesionisti cu vechime, scapati-va de ei” :)))
-
Auzi ”bibi” cel cu minte de bibilică. Probabil dacă era așa cum spui matale, Oradea era și astăzi un oraș prăfuit, cu clădiri în paragină, fără viaductul de la intrare dinspre aeroport, fără multe altele. La fel cum este Aradul după domnia de 8 ani a fălcosului. Aici la Arad se pare că da, s-au păstrat amantele, pilele, politrucii PDL și s-au scăpat de profesioniști. Se vede diferența, nu ? La Oradea cât a fost Bolojan primar se pare că a fost invers, adică putorile și lingăii PDL-iști au fost ejectați și omul și-a ținut o echipă de profesioniști. După el se vede ceva, după faraonul nostru se vede doar praf și pulbere.
-
Probabil în a 2 etapa o sa se ocupe și de așa zisele regii și companii “autonome”care ori sunt subvenționate din banii primăriei sau măresc prețul la produsele și serviciile furnizate pt a și atinge “indicatorii” .Pai cum sa nu atingi obiectivele și sa te impopotonezi cu premiI când ești singur fără concurenta fiind monopol doar mărești prețul din pix și ai toți indicatorii realizați.Probabil sI acolo e plin de directori și pile.Ar trebui sa vina pt a impartasi experiență și la noi.
In institutiile administratiei municipiului si judetului ARAD se risipesc sume uriase;este o praduiala de neimaginat.Sute de angajati,salarii mari,cladiri inchiriate pentru ”birouri”,achizitii de gadjeturi performante pentru membrii familiei,etc.,lucrari publice de foarte proasta calitate si fara termene de executie,etc.Administratia falcista,mai periculoasa si mai distructiva ca virusul COVID!!!! ORGANIGRAMELE,”LA VEDERE”!!!!!
-
Gasesti organigramele pe site-urile consiliilor judetene , respectiv primariilor celor doua resedinte de judet.
-
Organigrama CJ Arad=294 posturi
-
Sirienii gunoaie umane.buon exemplu.putori umane.
ACEST OM FACE ADMINISTRATIE, DUPA MANUALE, NU DUPA URECHE,CUM SE FACE LA ARAD .DL.BOLOJAN ARE UN SINGUR MINUS, A FACUT SCOALA LA TIMP SI NU ESTE DOCTOR IN STIINTE JURIDICE, PRECUM DL. CIONCA.
Nimic adevărat.. Speculatie de presă…. Sa scos din cotext… Asteptam declaratie oficială cine este nebun sa isi taie atatea posturi nu mai Poti angaja pe nimeni in loc
Are dreptate Dan sa nu mai votați voi scaunul călduț pe care stați lasandui la conducere pe călușari astea din Arad care de 16 ani nu au făcut nimic ca dovada uite unde este Oradea fata de Arad.
Halo penelistilor din Arad auziti și voi cum se face treabă cu adevărat nu numai sa vă asigurați voi scaunul sa va fie voua bine că de restul dai dracu .
Să rămână doar ei la conducere atât vor șmecheri.
VI VREMURI GRELE LA STAT TREBUIE SA MUNCIȚI PE . BUNE🤣🤣🤣
Imaginativa in intreaga tara cate institutii publice au asemenea angajati taietori de frunze tot felul de posturi si birouri fara obiectul munci si vedem de ce nu sint bani destui pentru infrastructura si ridicarea nivelului de trai si din acest motiv oameni parasesc din pacate Romania poate se gasesc si alti sa spuna Stop ca DL BOLOJAN
Mulți entuziaști pe aici, nu mai puneți botu la declarațiile politicianiste. Acolo a fost PSD pana acum și normal ca vrea să-și aducă pnl-sti de a lui.
De la primarie si CTP Arad trebuie sa dispara ordinarii,pilosii,papagalii(ciokistii),rezolvat salariul de incadrare pana nu e prea tarziu si bonurile de masa.Asa sa va ajute Dzeu.
Exemplu pozitiv, mai curata bugetul de capuse . Sa-i dea Dumnezeu bine si oameni care sa-i urmeze exemplul. Si parca votasepoporul roman reducerea numarului de parlamentari , ce se aude despre aplicarea acelei cereri a poporului ?
Să vină și la arad să-l dea afară pe cionca&co!
Il felicitam ca degreveaza bugetul Oradeei de cheltuieli mari cu angajayti inutili. Vine oare si la Arad sa faca asta daca il rugam frumos ?
Aș putea să dau în scris că nu va fi așa 🙂 În schemele de stat nu e chiar așa ca la privat să faci ce vrei, ele sunt optimizate în baza unor legi, activitatea este auditată destul de des, probabil anual. Într-o instituți nu vii și trimiți acasă jumătate din oameni, pur și simplu nu se poate, sunt mai multe proceduri și etape. Dar ceva îmi miroase că trebuie să plece unii și să vină alții.
E mișto să apari la TV și în presă și să arunci 50% 🙂 , plătitorii de taxe vor gusta asta, parcă și-l văd pe dl. Bolojan cu amicii cum se ditrează pe seama reacțiilor.
În fine , de urmărit, dar nu cred că vom mai auzi de asta 🙂 nici măcar de ziua națională :))))
Vai domnule Bolojan se poate asa ceva sa ne dati afara din serviciu cand noi santem si muncim ca niste furnicute de dimineata pina noaptea tarzie 24din24 de ore chiar uneori si 27 ore pe zi.Si avem famili,cheltuieli mari,rate la banca pentru vilele noastre de lux,masini de lux,ca nu toata lumea au mame pensionare ca Oprisan sa ne cumpere din pensie masina de 125000 de euro sau ca Iordache sa ne cumpere apartament in buricul Bucurestiului.Unde mai gasim noi serviciu asa de bun sa taiem frunza la caini comunitari si sa avem salari de mii de lei