Oradea. „În jurul orei 06.55, un apelant al numărului unic 112 sesiza faptul că a observat o persoană în apele Crișului Repede, în zona Cartierului Ioșia din Oradea, în aval de baraj” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel Camelia Roșca.
La fața locului au fost mobilizate două echipaje de căutare-salvare și unul de paramedici din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Oradea și un echipaj de poliție. Aceștia au început de îndată căutările bărbatului.
Trupul persoanei a fost zărit de polițiști la aproximativ 900 de metri distanță de locul în care a fost observat inițial de apelant.
Pompierii au scos victima din apele Crișului Repede, cu ajutorul cordițelor și a altor accesorii specifice unor astfel de intervenții, deoarece zona în care a fost găsit apa nu era adâncă, reușind astfel să aducă victima la mal și predând-o echipajului de pompieri paramedici.
Din nefericire, bărbatul a fost declarat decedat.
„Marți, 14 martie, la ora 06.56, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, în afara municipiului Oradea, înspre localitatea bihoreană Borș, a fost observată o persoană în apele Crișului Repede” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
Citiți principiile noastre de moderare aici!