Un bărbat din localitatea vasluiană Toporăști a cerut ajutor de la o asociație care salvează câini, după ce și-a găsit animalul spânzurat și cu urechile tăiate.
Bărbatul susține că nu este prima dată când o persoană din sat maltratează animalele vecinilor.
„Am primit apelul disperat al acestui cetățean, rugându-ne să-l ajutăm, că în satul lui Toporăști, județul Vaslui (la 70 de km depărtare de noi) un individ are o plăcere macabră de a omorî animalele în sat (le taie urechile și apoi îi spânzură în laț). L-am îndrumat să sune la poliție și să facă o plângere contra individului. Ne-a spus că a făcut mai multe sesizări scrise la poliția din acel sat și că poliția nu le-a acceptat spunându-i că <face atâta tam-tam pentru niște javre>”, scriu reprezentanții asociației pe pagina lor de Facebook.
Proprietarul câinelui susține că l-a și văzut pe cel care i-a omorât câinele, când îi dădea cu un par în cap.
Trupul câinelui a fost preluat de asociație și dus la DSV Bârlad pentru necropsie.
„Am fost sesizați de mai multe persoane. A fost dispusă efectuarea de verificări, iar în funcție de rezultatul acestora vor fi dispuse măsurile legale”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Sursa: Mediafax
ATENȚIE! IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL
Trimite articolul
XSa spui ca vasluienii sunt niste salbatici si niste inapoiati e un pleonasm.
Daca urmaresti un singur reportaj de stiri iti dai seama ca ei nu au respect pentru viata umana, ce sa mai vorbim despre viata animalelor….
Politia are dreptate. Ce atata tam-tam pentru o potaie. Sunt probleme mai importante de rezolvat in tara asta, nu javrele voastre.
daca imi omora cainele asa sadic , il calcam cu masina a doua zi :))
-
Bravo… ai gandire preistorica. Esti exact la fel ca oamenii care tortureaza animale.