“În aceşti 30 de ani de la Revoluţie, modernizarea şcolii româneşti nu a fost una reală şi consistentă. Excepţia o face anul 2011, care a fost marcat de apariţia primei legi a educaţiei menite a schimba profund sistemul educaţional. Dar şi această lege, la numai un an de la implementare, a fost modificată cum aţi ajuns la guvernare. Dumneavoastră puteţi să depuneţi câte moţiuni doriţi, dar nu îi scutiţi pe propriii miniştri care au gestionat cel mai mult şcoala românească în aceşti ani. Şcoala românească este sub nivelul provocărilor cu care se confruntă generaţiile actuale de elevi. Da, şcoala românească a rămas captivă unor formule conservatoare, unui sistem care nu pune accent pe abilităţile elevului, ci pe capacitatea de a înmagazina cunoştinţele şi de a le reda fără să fie învăţat cum să coreleze informaţiile între ele şi să le adapteze la realităţile lor”, le-a spus ministrul semnatarilor moţiunii.
Ea a admis că şcoala românească nu ajută copiii şi tinerii să afle cine sunt şi încotro se îndreaptă.
“Sunt de acord că şcoala românească nu este o şcoală care să ajute copilul sau tânărul să afle cine este şi încotro va merge. Pot să fiu eu învinovăţită de asta? Sunt ministru de aproape şapte luni. Aş fi putut să rezolv în şapte luni ce nu au reuşit miniştrii dumneavoastră în toţi aceşti ani de mandat? (…) Am citit cu atenţie textul moţiunii. Chiar dacă pare desprins dintr-o comedie, voi păstra decenţa şi voi răspunde cu seriozitate acuzaţiilor dumneavoastră. (…) De ce oare şcoala românească nu a fost pregătită pentru învăţământul online? Unde sunt cele 2,2 miliarde de lei promise acum doi ani pentru achiziţionarea de tablete pentru elevii români?”, a afirmat Monica Anisie.
Ministrul Educaţiei a menţionat că prin Programul naţional “Şcoala de acasă” se alocă şi fonduri şi se vor achiziţiona şi dispozitive conectate la internet pentru cei aproximativ 250.000 de copii din mediile dezavantajate.
“Sunteţi într-o gravă eroare. Există Programul naţional “Şcoala de acasă” prin care se alocă şi fonduri şi se vor achiziţiona şi dispozitive conectate la internet pentru cei aproximativ 250.000 de copii din mediile dezavantajate”, a subliniat demnitarul.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XCatastrofala prestatia doamnei Anisie, de-a lungul tuturor celor 7 luni de mandat. Nu credeam ca poate fi cam la acelasi nivel cu ministrul Pop , zis Genunche. Adica foarte, foarte jos!
-
PARDON !!!
A mai fost un ministru , din păcate ”consătean” de-al nostru, care nu putea răspunde la nici o întrebare dacă nu-i sufla directoarea / consiliera / sufleeora …
V-aduceâi aminte ???????
Parcă nici nu a fost în stare să probeze că are bacalaureatul luat în Franța.
Oare cum se numește pișicherul ăsta-
Funeriu analfabetul basist din săvârșin!
-
-
La ora asta au rămas pe dinafară 250.000 de elevi de la asa zisele lecții online și acelea întârziate și cu bâlbâieli și tărăgănari și trageri de timp e situația catastrofala.Nu poți în calitate de ministru doar sa constați situația dezastruoasa ,ca și când acum ai veni din concediu și ai afla.
Ca niciodata, au toti dreptate! Scoala romaneasca e praf!
Dar, sa ceri ca in 7 luni, oricare om, ministru, sa repuna pe picioare meritocratia, denota o gandire inafara realitatii!
Sa inveti comentarii pe de rost, cum am facut-o eu in ’90, la 30 ani distanta, este trist! Sa fii examinat din matematici care nu-ti vor folosi vreodata, e de noaptea mintii!
Tristetea cea mai mare este alta:
FAPTUL CA ADEVARATII INTELECTUALI NU IAU ATITUDINE IN NICIUN FEL, IN NICIO SITUATIE! NICI MACAR CAND LE-A TAIAT SALARIILE BASESCU NU AU LUAT ATITUDINE! SE COMPLAC IN LINISTEA SI COMODITATEA OFERITE DE NISTE FUNCTII!
Aici postam doar niste semidocti, mediocri; n-am citit vreun comentariu sau o asumare de pozitie din partea unui adevarat intelectual!
SA NU NE MAI MIRAM!
-
Subscriu si eu la ceea ce spui si readuc citatul lui Edmond Burke care spunea ca ” ca raul sa persiste , oamenii de bine nu trebuie sa faca nimic ” !!!
Am spus acum 2 luni ca individa asta este proasta guvernului.Pacatosul de mine a avut dreptate.
-
Nu o cunosc pe tanti, s-ar putea sa ai dreptate sau nu, dar dupa ce-ati avut un sef ca dancila v-as sfatui sa va abtineti de la comentarii.
-
Mai,baiatule Io, cred ca ma confunzi cu sintagma ”ati avut”….,in rest nu gresesti mult.
-
a propus vreo modificare de când a venit la minister ? sta si constata ! schimbati odata sistemul de invatamant ! toti sunteti incapabili, sau iresponsabili ?
gargara ieftina….mult zgomot pentru nimic….are dreptate…e intr-o degradare continuua in ultimi 30 ani tara noastra fiindca doar se cumpara si vinde…nu se produce nimic pentru intern, de aia si preturile pe masura. daca s-ar produce fara export am avea o shansa…dar de unde companii romanesti cand au fost cumparate toate pe 2 lei si scoase din competitie de catre firmele straine (vina e tot a gunoaielor cu functii si fara cap care s-au imbogatit din saracirea altora nu din dezvoltare)